Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Begu şi Halep, învinse în primul tur la dublu la Indian Wells

Perechea română Irina Begu/Simona Halep a fost învinsă de cuplul Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia) cu 6-3, 1-6, 10-3, joi, în prima rundă a probei de dublu a turneului de tenis de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.

Begu şi Halep s-au înclinat după 63 de minute, într-un meci cu o desfăşurare neverosimilă.

Primul act a fost unul destul de echilibrat, dar Melichar şi Peschke s-au impus cu 6-3, după ce au reuşit un break. Setul al doilea a fost dominat categoric de românce, care s-au impus cu 6-1. Begu şi Halep au început excelent super tiebreak-ul, au condus cu 3-0, dar apoi au pierdut zece puncte la rând şi victoria a revenit adversarelor.

Begu şi Halep vor primi pentru participare 15.460 dolari şi 10 puncte WTA. Cele două câştigaseră la începutul anului titlul la dublu în turneul de la Shenzhen, unde Simona a luat titlul şi la simplu.

Halep, principala favorită la simplu, a ratat astfel şansa de a se lupta pentru bonusul de un milion de dolari oferit de organizatori jucătoarei care va realiza ''dubla'' - câştigarea titlurilor la simplu şi dublu.

Tot joi, la turneul californian vor juca în primul tur la dublu alte două românce, Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savciuk împotriva perechii Katerina Bondarenko (Ucraina)/Aleksandra Krunic (serbia), respectiv Monica Niculescu şi cehoaica Andrea Sestini Hlavackova împotriva cehoaicelor Karolina Pliskova/Kristyna Pliskova.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult