Australian Open 2018: Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea
Românca a început bine meciul, a condus cu 2-0, dar a fost egalată, 2-2, iar apoi s-a mers cu serviciul până la 5-4 pentru Sorana, însă Diyas a luat ultimele trei ghemuri ale setului şi s-a impus cu 7-5, scrie Agerpres.
În actul secund, Cîrstea a rupt echilibrul la 3-3, când a reuşit două ghemuri la rând (5-3), şi-a pierdut serviciul, dar a câştigat setul cu 6-4, graţie unui break.
Sorana Cîrstea a dominat setul decisiv, în care a avut 4-1, 5-2 şi a încheiat conturile, cu 6-3, la a şaptea minge de meci, salvând în ultimul ghem şi două mingi de break.
Sorana a reuşit 6 aşi, a făcut 3 duble greşeli, în timp ce adversara a avut 6 duble greşeli. Cîrstea a avut 45 de lovituri direct câştigătoare, faţă de 35 reuşite de Zarina Diyas.
Sorana Cîrstea (27 ani, 36 WTA), victorioasă după două ore şi 19 minute, fusese învinsă de Zarina Diyas (24 ani, 60 WTA) în singura lor confruntare, în 2014, în calificări la Wuhan, cu 7-6 (1), 6-4.
Românca şi-a asigurat 80.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe cehoaica Lucie Safarova, care s-a impus cu 7-5, 6-3 în faţa australiencei Ajla Tomljanovic. Safarova (30 ani, 29 WTA) are 4-1 în meciurile directe cu Sorana, pe care a învins-o în 2008 în primul tur la Miami, cu 6-1, 7-5, în 2011 în sferturi la Linz, cu 7-5, 6-2, în 2013 în optimi la Charleston, cu 6-3, 5-7, 6-1, şi în 2014 în primul tur la Montreal, cu 6-4, 6-2. Cîrstea a obţinut singura victorie în 2008 în primul tur la US Open, cu 6-4, 4-6, 6-2.
Cîrstea este a doua reprezentantă a României care ajunge în turul secund la Melbourne în acest an, după Irina Begu, în timp ce Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnescu au fost eliminate. Marţi vor mai juca în primul tur Simona Halep, principala favorită, cu australianca Destanee Aiava, şi Ana Bogdan, contra franţuzoaicei Kristina Mladenovic.
Sorana va juca şi la dublu, unde o are ca parteneră pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, adversarele lor din primul tur fiind Veronika Kudermetova (Rusia) şi Arina Sabalenka (Belarus).
Sursa: Agerpres
Etichete: tenis , calificare , Sorana Cîrstea , sport
Dată publicare: 16-01-2018 07:07