Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum se simte Simona Halep după ce a fost diagnosticată cu Covid-19. Reacția antrenorului sportivei

Antrenorul Artemon Apostu-Efremov, care se ocupă şi de pregătirea Simonei Halep, a declarat că jucătoarea se simte bine, este în autoizolare şi a subliniat că afost surprins că ea s-a infectat cu Covid-19.

"Simona s-a autoizolat, are simptome medii şi sper să se refacă cât mai repede. Am fost destul de surprins, pentru că Simona e destul de atentă, grijulie, tot timpul a respectat măsurile, însă, după cum vedem, este acest nou de val de COVID-19 şi nu ştiu când şi de unde a luat. Nici ea nu ştie. E o realitate cu care trebuie să ne confruntăm şi sper că vom trece cu bine prin asta. Nu cred că sunt chestii pe care le poţi controla. O luăm ca atare. Nu ne gândim că e ceva negativ sau pozitiv, e o realitate. Important e să treacă cât mai repede şi cât mai bine peste acest virus. Apoi, vom începe pregătirea, când va fi gata. Eu cred că am fost testat de 10-11 ori, poate chiar mai mult, plus testele făcute înainte să plecăm, care sunt obligatorii. WTA a impus acest standard ca atunci când ajungi la turneu să ai un test făcut cu 48-72 de ore înainte. Cred că Simona a făcut în jur de 20 de teste de când s-a reluat activitatea", a declarat Artemon Apostu-Efremov, la DigiSport, potrivit News.ro.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a anunţat, sâmbătă, pe reţelele de socializare, că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

"Bună tuturor, am vrut să vă anunţ că am testată pozitiv la COVID-19. Mă autoizolez acasă şi mă recuperez bine după simptome uşoare. Mă simt bine... vom trece prin asta împreună", a scris ea, pe Twitter.

Simona Halep, 29 de ani, a decis după Roland Garros, unde a fost eliminată în optimi, să nu mai evolueze la niciun turneu în acest an.

Citește și
Simona Halep
Decizie a justiției după ce Simona Halep a fost executată silit de ANAF. Depre ce sumă e vorba

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult