Alexander Zverev a câștigat Turneul Campionilor, după ce l-a învins pe Novak Djokovic
Aflat la a doua participare la TC (la prima, anul trecut, nu a depăşit faza grupelor), germanul l-a întrecut pe sârb după un meci de 80 de minute şi a devenit cel mai tânăr câştigător al finalei sezonului în ultimul deceniu. În 2008, Djokovici câştiga Turneul Campionilor, tot la vârsta de 21 de ani. Totodată, Zverev este primul german care se impune la acest turneu după Boris Becker, în 1995, transmite News.ro.
Zverev va primi 2.509.000 dolari şi 1.300 de puncte ATP şi va încheia anul pe locul 4 ATP, pentru a doua oară consecutiv.
Djokovici va primi 1.838.000 de dolari şi 1.000 de puncte ATP şi va încheia anul pe locul I ATP.
La dublu, Mike Bryan şi Jack Sock au câştigat final disputată cu francezii Nicolas Mahut şi Pierre-Hugues Herbert, cu scorul de 5-7, 6-1, 13-11. Sock şi Mike Bryan, care nu mai face echipă cu fratele său Bob, deoarece acesta este accidentat, au mai câştigat în 2018 turneul de la Wimbledon şi US Open.