Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Al doilea boxer care a murit în ring, într-o săptămână. Avea 23 de ani

Boxerul argentinian Hugo Alfredo „Dinamita” Santillan a murit, joi, la vârsta de 23 de ani, din cauza rănilor suferite în ring. Este al doilea caz din ultima săptămână.

Santillan a luptat, miercuri, la Buenos Aires, cu uruguayanul Eduardo Javier Abreu, într-o întâlnire la categoria semiuşoară, informează The Guardian, citat de News.ro.

Argentinianului a început să-i curgă sânge din nas în repriza a patra, dar a continuat confruntarea până la final. Meciul s-a încheiat la egalitate, iar Santillan a leşinat imediat după ce s-a anunţat decizia, fiind transportat imediat la spital.

„După ce a ajuns la spital, el a avut mai multe crize de insuficienţă renală şi nu a mai ieşit din comă. El a suferit un edem cerebral şi nu şi-a mai revenit. Edemul s-a înrăutăţit, afectând funcţionarea celorlalte organe", a declarat medicul Graciela Olocco de la spitalul Agudos San Felipe.

Citește și
Maxim Dadashev - 16
Pumnii care l-au ucis pe boxerul Dadashev. Jumătate din cutia craniană i-a fost scoasă

Sportivul a fost supus unei intervenţii pe creier pentru îndepărtarea unui cheag de sânge, dar a murit după ce a suferit un stop cardiac, la ora locală 00.35.

Santillan era fiul unui alt boxer profesionist, Hugo Alfredo Santillan, şi avea în palmares 19 victorii, şase înfrângeri şi două partide încheiate la egalitate.

El este al doilea pugilist care moare în această săptămână. Rusul Maxim Dadaşev a decedat, marţi, la vârsta de 28 de ani, din cauza rănilor suferite în meciul cu Subriel Matias din Puerto Rico, care a avut loc vineri.

Anunţul decesului pugilistului a fost făcut de antrenorul său, Buddy McGirt. Acesta a aruncat prosopul în repriza a XI-a a meciului contând pentru stabilirea şalangerului pentru titlul IBF la categoria semiuşoară, desfăşurat la Oxon Hill, Maryland.

Dadaşev a vomitat pe drumul spre vestiare şi a fost transportat de urgenţă la spital, cu hemoragie craniană. El a fost operat şi plasat în comă indusă. Medicii au afirmat că sportivul a suferit grave leziuni craniene.

Boxerul era născut la Sankt Petersburg, dar stabilit în California. Dadaşev era neînvins la profesionişti în 13 meciuri disputate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult