Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Adrian Mititelu, acuzat că a bătut un avocat în plină stradă. Ce spune patronul FCU Craiova 1948

Adrian Mititelu este cercetat penal după ce ar fi bătut un avocat chiar în fața clubului pe care îl patronează, FCU Craiova 1948. Mititelu recunoaște existența unui incident, dar spune că doar l-a îmbrâncit pe avocat.  

Patronul echipei din prima ligă FCU Craiova 1948, Adrian Mititelu, este acuzat că a bătut vineri seară un avocat în plină stradă, chiar în fața clubului de fotbal, scrie Gorj Online.

Mititelu a recunoscut sâmbătă incidentul, dar susține că doar l-a îmbrâncit pe avocat. În schimb, omul de afaceri spune că acesta i-a înjurat fiul prin mesaje, iar el doar a reacționat în apărarea copilului său.

La agresiune ar fi participat și un apropiat al lui Adrian Mititelu, suporter al FCU Craiova 1948. Cei doi sunt cercetați acum de poliție.

Ce spun polițiștii din Craiova

”În cursul zilei de ieri, 16 februarie, în jurul orei 10.57, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Sf. Dumitru, din municipiul Craiova, ar fi fost agresat de două persoane de sex masculin.

Citește și
adrian mititelu
FCU Craiova a pierdut cu 3-0 la masa verde din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor olteni. Reacția lui Mititelu

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 49 de ani ar fi fost amenințat cu acte de violență, fiind lovit în zona feței de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Craiova.

Totodată, în altercație a intervenit un alt bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova, care l-ar fi lovit pe bărbatul de 49 de ani în zona corpului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare, desfășurându-se activități pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis sâmbătă reprezentanții Poliției Dolj.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult