A murit Mircea Stoenescu, fostul mare jucător și conducător al lui Dinamo. Era supranumit „Jandarmul lui Dobrin”
Stoenescu, fost fundaş, a câştigat trei titluri de campion cu Dinamo, în 1962, 1971, 1973, precum şi Cupa României, în 1968. A mai jucat la Dinamo Piteşti şi Dinamo Slatina.
Mircea Stoenescu şi-a continuat cariera, devenind arbitru divizionar A în 1981, iar apoi arbitru internaţional.
Maestru emerit al sportului, Stoenescu a fost pe rând secretar, director general şi preşedinte executiv al FC Dinamo Bucureşti.
Mircea Stoenescu a mai îndeplinit diferite funcţii în fotbalul românesc: membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, membru al Comisiei de Analiză a Campionatului Naţional, membru al Comisiei de Disciplină şi de Recurs în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, observator de joc şi de arbitraj din partea LPF şi FRF. De asemenea a fost antrenor al echipei Dinamo Victoria în eşaloanele inferioare ale Capitalei.