A murit John Hollins, fost jucător şi antrenor al lui Chelsea. Avea 76 de ani
Mijlocaş, apoi fundaş, Hollins a avut aproape 600 de apariţii pentru Chelsea ca jucător între 1963 şi 1975, înainte de a pregăti echipa între 1985 şi 1988. După ce a mai evoluat la rivalele londoneze Queens Park Rangers şi Arsenal, Hollins s-a întors pe Stamford Bridge în 1983 pentru ultimul său an ca jucător şi a ajutat echipa să revină în prima divizie după o pauză de cinci ani. Un an mai târziu, el a fost numit pe banca tehnică a formaţiei în locul lui John Neal, informează DPA, scrie Agerpres.
Sub conducerea sa, Chelsea a avut evoluţii foarte bune în prima parte a campionatului în sezonul 1985-1986 şi a fost pe prima poziţie a clasamentului în luna februarie, însă a încheiat doar pe locul 6.
Hollins le-a antrenat ulterior pe QPR, Swansea, Rochdale şi Stockport. Ultima formaţie pregătită de el a fost Weymouth în 2008.
Hollins este pe locul 5 pe lista jucătorilor cu cele mai multe prezenţe pentru Chelsea, cu 592 de meciuri în toate competiţiile.