200.000 de persoane, pe străzile din Capitală. Traficul, restricționat până la 17:00
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maratonul Internațional București a ajuns la cea de-a 12-a ediție, iar peste 20.000 de participanți din peste 75 de țări au anunțat că vor lua parte la eveniment.
Vor avea loc întreceri individuale, la maraton, semimaraton, dar și la ștafetă. La final, cei mai buni vor fi premiați, iar ocupanții locurilor întâi vor pleca acasă cu trei mii de euro.
Traficul va fi restricționat pe traseele curselor de 10 km, 21 km și 42 km, în intervalul orar 7:30-17:00, relatează Agerpres.
Străzile pe care traficul va fi restricționat: bulevardul Libertăţii, bulevardul Unirii, Splaiul Independenţei (între Piaţa Unirii şi Pod Haşdeu), strada Vasile Pârvan, strada Berzei, strada Buzeşti, Şoseaua Kiseleff (între Piaţa Victoriei şi Arcul de Triumf), Calea Victoriei, strada Ştirbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta (între Piaţa Universităţii şi Piaţa Mihail Kogălniceanu), bulevardul Mihail Kogălniceanu, bulevardul Mircea Vodă, Splaiul Unirii (între Calea Vitan şi bulevardul Nerva Traian), şoseaua Tudor Vladimirescu, şoseaua Panduri (până la Colegiul Naţional de Apărare) şi pe Calea 13 Septembrie (între şoseaua Tudor Vladimirescu şi Piaţa Arsenalului).