„Aici mă simt cel mai bine”. Centre de zi pentru pensionarii români care se luptă cu singurătatea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe lângă sprijinul moral pe care îl primesc, au ocazia să participe la diverse cursuri, ateliere de dans, cenacluri literare, muzicale, ori la jocuri de societate. Mai mult decât atât, au șansa să își găsească, un partener. Pe vârstnicii de la centrul Plumbuita, i-am găsit în timp ce îl sărbătoreau pe unul dintre ei. Peste 170 de seniori din sectorul 2 al capitalei au găsit un loc în care mai uita de necazuri şi de singurătate. Marinela Alexandru: „Aici mă simt cel mai bine, este a doua mea casă. Facem multe lucruri împreună, tablouri, semne de carte, facem ce ne dorim, avem cenacluri literare, serate musicale, decât să stăm închişi în casă, venim aici şi socializăm. Paula Catana, şef centru: „Șah, remi, table, organizează şi concursuri între ei, gimnastică de întreţinere pt pers vârstnice.” Iar activităţile din aceste de centre sunt cât se poate de variate. Astăzi, de exemplu doritorii au asistat la un curs de astrologie. În jur de 50 de seniori trec zilnic şi pragul acestui centru înfiinţat în urmă cu două 2 luni. Mariana Dumitrascu a fost dascăl. Acum, la 74 de ani, caută cât mai multe motive să iasă din casă, şi să nu cadă în capcana izolării. Mariana Dumitrașcu: „Vreau să vă spun că sunt singură, iar singurătatea este o boală de fapt, dacă o îmbraci şi cu o maladie, e mai rău. Aş vrea în singurătate să nu mă întâlnesc cu două persoane foarte importante, cu Bacovia şi cu alzheimer. Am căutat cu toată insistența acest club.” Cătălin Dinu, director executiv Asociația Niciodată Singuri: „Socializarea, partea de utilitate, de a avea un program, de a merge undeva în fiecare zi şi dincolo de asta am observat în studiile noastre că există o mare discrepanță între generaţii, vârstnici nu mai înțeleg ce se întâmplă în lume.” În România, cei mai mulţi dintre pensionari ajung să se rupă de societate iar astfel se simt inutili. Stau mărturie, miile de apeluri, la numerele de telefon, puse la dispoziţia bunicilor, atât de stat, cât şi de diverse fundaţii. Andreea Vasile: „Noi putem să le oferim suport moral prin telefon, putem să vorbim cu vârstnicii o dată pe săptămână, să le alungăm singurătatea.” În acest moment, peste trei milioane şi jumătate de români au peste 65 de ani.