VIDEO | Hotel pentru indiscreți, în Mamaia. Turiștii vor putea vedea direct în camere, lipite de o pasarelă pietonală
Galerie foto
Astfel, viitorii clienți ai acelor camere vor se vor uita pe geamuri direct în pasarela respectivă - și viceversa - cei care vor traversa pasarela se vor putea uita direct în camerele de hotel, dacă acestea nu vor fi protejate de privirile indiscrete.
Potrivit publicației Ziua de Constanța, lucrările la complexul turistic hotelier durează de câțiva ani, însă acestea au fost reluate recent, iar în prezent construcția este ridicată aproape în totalitate.
Conform sursei citate, autorizația de construire a fost eliberată de Primăria Municipiului Constanța la data de 27 noiembrie 2019, termenul de execuție prevăzut în autorizație fiind de 48 de luni. Data începerii construcției este 30 octombrie 2020, iar data finalizării lucrărilor este 30 octombrie 2024.
Denumirea obiectivului este: modificare proiect în curs de execuție autorizat cu ac nr. 1365/15.09.2011, construire complex touristic Le Rose Del Lago P+*E-9 parțial prin supraetajarea cu un nivel cu 20% din suprafața desfășurată conform conform Legii 50/1991, art. 2, alin. 4, lit. a^1, conform Deciziei civile nr. 1189/CA/28.10.2019, din Dosarul civil nr. 982/118/2015.