Victorie pentru studenţii români. Ce se va întâmpla cu biletele CFR gratuite
Your browser doesn't support HTML5 video.
Se mai pot bucura de acest beneficiu numai tinerii până-n 35 de ani. Este vorba despre o promisiune pentru că nu a fost semnat deocamdată un protocol.
Reprezentanţii studenţilor au ajuns la Ministerul Educaţiei la ora 9 dimineaţa, unde au discutat cu Ecaterina Andronescu mai bine de trei ore. La final, din cele 10 obiective propuse, tinerii au reuşit să obţină o mică victorie, menţinerea gratuităţii pentru călătoriile cu trenul.
VLAD DEDIU, PREŞEDINTELE UNIUNII NAŢIONALE A STUDENŢILOR DIN ROMÂNIA: "Am reuşit să păstrăm în continuare transportul gratuit pentru studenţii din România doar cu o limitare de vârsta la 35 de ani, perioada din care ies din sfera de tineret."
Cei care îi reprezintă pe studenţi şi-ar dori să poată beneficia de aceasta măsura inclusiv tinerii care învaţa în străinătate sau la fără frecvenţă.
SILVIAN EMANUEL MAN, PREŞEDINTELE LIGII STUDENŢILOR DIN IAŞI: "Noi am propus şi completarea respectivului articol din lege astfel încât şi studenţii care studiază la frecventa redusă să beneficieze de aceste reduceri."
În ceea ce priveşte introducerea unui posibil sistem obligatoriu de creditare pentru învăţământul superior, varianta a fost respinsă. Acest sistem rămâne deocamdată opţional, prin intermediul Agenţiei de Credite şi Burse de Studiu.
În plus, absolvenţii nu vor fi condiţionaţi să lucreze în ţară după terminarea studiilor pentru că, în prezent, legislaţia europeană nu permite acest lucru.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 01-08-2019 07:11