Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Paradox românesc. Veniturile au crescut, dar oamenii simpli o duc din ce în ce mai rău: ”Încercăm să găsim soluții”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Veniturile familiilor din România au crescut anul trecut în medie cu 13% față de 2022, potrivit Institutului Național de Statistică. Majorarea vine pe fondul unor salarii mai mari, însă situația diferă, spun specialiștii.

În unele case, cheltuielile au fost mai mari decât veniturile, iar multor români nu le-a mai rămas niciun ban pentru relaxare, economii sau investiții. Față de 2022, cheltuielile au crescut cu peste 11 procente.

Femeie: ”Încercăm să găsim soluții. Încercăm produsele de zi cu zi să le achizitionăm la reducere, vacanțele din timp pentru a beneficia de un bonus - ne ajută și părinții, așa, ușor, ușor”.

Cu astfel de tactici, românii încearcă să își gestioneze bugetul de la o lună la alta.

Potrivit datelor de la Statistică, în trimestru IV al anului trecut, veniturile totale medii ale unei familii au fost de puțin peste 7.500 de lei, cu 13 la sută mai mult față de aceeași perioadă din 2022. Din această sumă, cheltuielile au fost de aproape 90 la sută, adică peste 6.500 de lei lunar pe gospodărie.

Citește și
cripto meme
Românii au câştigat 170 milioane de dolari din cripto în 2023, printre cele mai mici venituri din lume

Cei mai mulți bani, peste 60 la sută; s-au dus pe consum, iar 30 la sută pentru impozite, contribuții și taxe. Pentru investiții au mai rămas doar 0,3 la sută, adică puțin peste 20 de lei.

Laurențiu Lungu, economist KPMG: ”Avem și costuri relativ mari, avem costuri de producție relativ mari și aceasta mănâncă din marja de profit a companiilor și mai departe ele nu mai pot plăti salariile și atunci puterea de cumpărare este scăzută și de aici această conjuctură nefavorabilă. Ce poate să facă o familie? Să consume și să plătească taxe, îi rămân prea putin bani comparativ cu celelalte state pentru vacanta, recreere”.

Potrivit datelor, anul trecut cel mai greu au dus-o șomerii și pensionarii, unde cheltuielile au fost în ultimul tremestru egale sau chiar mai mari decât veniturile. Lucrurile au stat mai bine în familiile de agricultori și în cele de salariați.

Femeie: ”Foarte greu, foarte greu. Pe ce se duc cei mai mulți bani? Transportul, că eu fac naveta de la țară”.

1,8 milioane din totalul de 5,7 milioane de angajați din România au salariul minim

Diferențe mari sunt și între cei de la oraş şi cei din mediul rural. De exemplu, pentru o familie din mediul urban, veniturile au fost de 8.200 de lei, de 1,3 ori mai mult decât în rural.

Bogdan Badea, specialist în resurse umane: ”România este o piață de muncă ieftină, avem și specialiști care produc mult mai mult decât costă, România a fost o destinație pentru muncă ieftină, pentru call center și o zonă unde oamenii sunt mai slab plătiți”.

Din cei peste 5,7 milioane de angajați români, aproximativ 1,8 milioane sunt plătiți la nivelul salariului minim pe economie. În fruntea clasamentului sunt angajații cu salarii brute care depășesc pragul de 30.000 de lei lunar.

Potrivit datelor de la Inspecția Muncii, în luna martie a acestui an erau înregistrate peste 30.000 de contracte cu un salariul brut între 30.000 și 100.000 de lei lunar.

Aproape 190 de români au salarii între 100.000 și 200.000 de lei. Iar peste acest prag, sunt înregistrate 59 de contracte de muncă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult