Unele unități sanitare riscă să rămână fără bani de medicamente sau materiale sanitare
Galerie foto
Cei doi oficiali au găsit o soluție de moment pentru a rezolva problema salariaților din sistemul de sănătate, ale căror venituri riscau să scadă după plafonarea sporurilor la 30%.
Pentru ca oamenii să își primească banii, luna aceasta vor fi acordate sume compensatorii din veniturile proprii ale unităților sanitare, adică din contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Sumele ar trebui să acopere încadrarea în procentul minim al sporurilor pentru fiecare categorie de personal.
De exemplu, un medic care lucrează în terapie intensivă care ar fi putut să beneficieze de un spor de 85 la sută, va primi doar 55 la sută. Există totuși riscul ca unitățile sanitare să nu aibă bani pentru a acoperi aceste sume compensatorii sau, dacă le acordă, să rămână fără bani de medicamente sau materiale sanitare. De săptămâna viitoare, sindicaliștii vor renegocia un regulament de sporuri care să țină cont de complexitatea spitalelor. Astfel, sporurile cele mai mari să fie acordate spitalelor mari, de urgență, și să scadă treptat. Nemulțumiți că veniturile riscă să le scadă, deși Guvernul le-a promis majorări salariale, angajații din sănătate au făcut mai multe proteste spontante în ultimele săptămâni.
Vineri, 13 aprilie, are loc congresul Sanitas, în urma căruia se va stabili dacă sindicaliștii acceptă propunerea autorităților sau vor continua protestele.
Ministrul Pintea: Sunt medici care câştigă 22.000 de lei net; sunt şi greşeli de interpretare a legii
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, vineri, după întâlnirea cu sindicalişti din sistem, că există posibilitatea ca managerii spitalelor să acopere creşterile salariale, adăugând că sunt medici care câştigă între 15.000 şi 22.000 de lei.
''Există posibilitatea ca managerii să acopere banii. Este vorba de Legea salarizării, care trebuie aplicată. Sunt şi greşeli de management, de interpretare a legii. (...) Vor acoperi pentru personalul care pierde la venituri. Nu pierde tot personalul. (...) Sunt medici care câştigă între 15.000 şi 22.000 de lei. (...) Pot să aplice o lege în vigoare pentru a compensa. (...) Voi da şi o circulară'', a spus ea, potrivit Agerpres.
Totodată, Pintea a anunţat că va fi reluată discuţia privind finanţarea spitalelor în funcţie de clasificare, la propunerea sindicatelor.
Potrivit unui comunicat, Ministerul Sănătății a emis o circulară către direcțiile de sănătate publică, prin care acestea au fost mandatate să transmită tuturor unităților sanitare din țară că pot să acorde stimulente din venituri proprii, conform prevederilor Legii 95/2006, pentru personalul al cărui venit calculat pentru luna martie 2018 se situează sub venitul lunii februarie al acestui an.
“Este o soluție de moment, astfel încât, respectând legea în vigoare, luna aceasta să nu existe personal în sistemul sanitar care să aibă venituri diminuate față de luna trecută”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, conform sursei citate.
O soluție pe termen lung pentru echilibrarea veniturilor din sistemul de sănătate și eliminarea situațiilor în care veniturile anumitor categorii de personal se situează sub nivelul celor din luna februarie 2018, va fi identificată dupa obținerea unei situații exacte a salariilor acordate pentru luna martie în toate unitățile sanitare.
“Am stabilit astăzi cu reprezentanții sindicatelor din sănătate că vom analiza împreună soluțiile. Voi relua unele propuneri pe care le-am expus și acum o luna, dar au fost respinse atunci. Astăzi am înțeles că liderii sindicali le iau în calcul ca posibilă variantă de rezolvare a situației. Cel mai important lucru este ca problemele legate de salarizarea din sănătate să fie rezolvate.”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Sindicalişti: Ministerul Sănătăţii va transmite o circulară către toate spitalele care va rezolva problema sporurilor
Ministerul Sănătăţii va transmite o circulară care va rezolva problema stimulentelor, pentru ca oamenii să poată ajunge la normalul pe care îl aveau înainte pe sporuri, pe sâmbete şi duminici, a declarat, vineri, Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, la ieşirea de la discuţiile avute cu ministrul Sănătăţi şi ministrul Muncii.
"Pot exista soluţii. Sunt foarte multe probleme pe sector şi faptul că va trimite (Ministerul Sănătţii, n.r.) acum o circulară ca să se poată folosi şi de acei bani pentru acordarea de stimulente pentru cei care pierd, e un lucru minunat, pentru că îi mai liniştim o perioadă de timp scurtă până când regândim regulamentul de sporuri. Doamna ministru (Sorina Pintea n.r.) va da o circulară, împreună cu ministerul, care va rezolva aceste stimulente şi oamenii pot ajunge la normalul pe care îl aveau înainte pe sporuri, pe sâmbete, pe duminici", a spus Bărăscu, pogrivit Agerpres.
Întrebat dacă sindicatele din Sănătate mai au în plan organizarea de proteste în perioada următoare, preşedintele Sanitas a menţionat că o decizie în acest sens va fi luată în Consiliul Naţional.
"Deocamdată, până nu ajungem la colegii de la Consiliul Naţional nu ştim ce vom face mai departe. Gândul nostru este să facem orice ca să rezolvăm problema. Avem un prim pas pozitiv şi, deocamdată, îi întrebăm dacă ne oprim sau ce facem mai departe, dar sper că ne putem opri. Se pot face reglementări şi pe regulamentul de sporuri. Deciziile le vom lua acum cu Consiliul Naţional. Dacă ei vor zice nu, va fi o problemă. Dacă ei vor zice "Continuaţi" că este un prim pas bun, mergem în continuare pe varianta asta", a precizat Leonard Bărăscu.
La rândul său, Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Sanitas a susţinut că, în perioada următoare, se va analiza, alături de Ministerul Sănătăţii, situaţia privind salarizarea, şi sporurile la spitalele subordonate autorităţilor publice locale.
"Pentru cei care astăzi pierd la venituri, această circulară emisă de Ministerul Sănătăţii e o soluţie şi rezolvăm una dintre probleme. Pe de altă parte, tot stimulente şi sume compensatorii vor primi şi angajaţii din spitalele publice care nu pot, din cauza plafonării de 30%, să primească minimul prevăzut de regulamentul de sporuri. Trebuia cumva să rezolvăm aceste situaţii urgente astăzi. Din cauza sau datorită descentralizării spitalelor, Ministerul Sănătăţii nu are, astăzi, toate datele pe care ar fi trebuit să le aibă despre salarizare, sporuri pentru spitalele subordonate autorităţilor publice locale. În viitor, ne vom întâlni, vom analiza acele date şi vom vedea dacă e de intervenit pe regulamentul de sporuri", a afirmat Pope.
Acesta a adăugat că soluţia agreată vineri referitoare la acordarea de stimulente menite să compenseze pierderile de venituri pentru anumite categorii profesionale din sănătate reprezintă o soluţie temporară.
"Oamenii au ieşit spontan în stradă şi sperăm ca astăzi, în urma şedinţei noastre şi a întâlnirii cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, să reuşim să aplanăm situaţia, să ne calmăm şi să identificăm soluţii concrete pe termen lung. Sunt, deocamdată, soluţii care vor acţiona imediat de azi. În mod evident că nu sunt bani să acordăm sporurile maxime înainte de salarii, o spune de mult. Astăzi, am hotărât acordarea de stimulente care să compenseze pe de o parte pierderea de la unele categorii profesionale şi pe de altă parte atingerea măcar a pragului minim pe regulamentul de sporuri. E o măsură temporară şi vom vedea dacă e vorba despre o lună, două luni, trei luni, poate tot anul, cine ştie", a spus oficialul Sanitas.
Sursa: Liliana Curea, Pro TV
Dată publicare: 13-04-2018 13:28