Un tânăr a intrat peste ea să o violeze, dar a reușit să-l păcălească și să cheme poliția
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ca să scape de atacator, biata bătrână l-a lăsat să se aşeze lângă ea în pat şi l-a luat cu vorba bună. Apoi a profitat de o clipă de neatenţie şi a sunat la Poliţie.
Femeia este văduvă de 15 ani, nu are copii şi locuieşte singură. Povesteşte că era trecut de miezul nopţii când tânărul din sat, pe care îl cunoştea bine, a intrat pe fereastra ei şi a trântit-o la podea.
”A venit ca să se iubească cu mine, că îmi face un bine. Păi, ce bine, mă?! Am vorbit frumos cu el. Măi, mamă, dar eu sunt bătrână, m-am împărtăşit! Nu contează, eu te iubesc! Aoleu, pe mine m-ai găsit?!”, a povestit Constanța Ionescu.
Bătrâna a avut inspiraţia să nu se opună. S-a prefăcut, în schimb, că îl învaţă pe băiat cum trebuie să procedeze cu o femeie.
Când şi-a dat seama că femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutor, individul a fugit din casa ei.
Echipajele de poliţie au pornit în căutarea suspectului. Au reuşit să îl prindă, l-au dus la audieri, şi-a recunoscut fapta în fața investigatorilor, este acuzat de tentativă de viol şi a fost arestat preventiv 30 de zile.
Tânărul provine dintr-o familie destrămată, trăia singur, iar la începutul anului, într-un moment de deznădejde, şi-a incendiat locuinţa.
Bătrâna povesteşte că se teme să mai stea singură şi i-a cerut surorii ei să se mute o vreme la ea.