Un bărbat cu simptome de coronavirus a fugit pe fereastră dintr-un spital din Cluj-Napoca
În acest caz, procurorii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi neexecutarea sancţiunilor penale, deoarece bărbatul avea la activ o condamnare şi nu avea dreptul de a se afla în Cluj-Napoca.
"În data de 01.04.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a înregistrat dosarul penal cu nr. 2047/P/2020, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi neexecutarea sancţiunilor penale, constând în aceea că, în perioada 31.03.2020, ora 21,00 - 01.04.2020, ora 11,00, o persoană de sex bărbătesc, faţă de care a fost dispusă anterior o pedeapsă complementară privind interzicerea dreptului de a se afla în municipiul Cluj-Napoca, fiind internată în Clinica de Pneumoftiziologie 'Leon Daniello' din Cluj-Napoca şi având simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2, a părăsit incinta unităţii medicale, fără acordul personalului medical, prin escaladarea ferestrei salonului, după care s-a deplasat într-o direcţie necunoscută", se arată într-un comunicat al Parchetului General, citat de Agerpres.