Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tragedie în Neamț. Două familii au rămas fără casă, după ce un incendiu puternic le-a mistuit locuința

Your browser doesn't support HTML5 video.

Două familii din comuna Girov, judeţul Neamţ, au rămas fără adăpost în plină iarnă după ce un incendiu puternic le-a mistuit locuinţa.  

Un bărbat a suferit arsuri pe faţă în timp ce încerca să mai salveze câte ceva din gospodărie, iar soția lui a fost dusă la spital cu atac de panică. Autoritățile spun că incendiul a pornit de la un coş de fum.

În locuinţa mistuită de flăcări locuiau doi bătrâni, fiul lor şi doi nepoţi. Tatăl copiilor era plecat să ajute la biserică şi băieţelul era la şcoală. Când a izbucnit incendiul, acasă erau bunicii şi o nepoată.

Marius Voaideş, proprietarul casei: „Maxim să zic 20 de minute cât am fost plecaţi de acasă mă sună fetiţa: `Tati, hai acasă că arde casa`. Am plecat, am venit acasă, dar nu am mai putut să ne apropiem de casă”.

Virgil, vecin: „Până am venit eu aici era deja prima mașină de pompieri. Nu se putea intra. După aia la 12 noaptea au venit iar. E dezastru”.

Citește și
ISU București-Ilfov
VIDEO. Încă un incendiu de proporții în Parcul Natural Văcărești. S-a emis RO-Alert și se intervine în forță cu autospeciale

Tatăl proprietarului abia dacă poate vorbi despre momentele cumplite prin care a trecut. El a suferit arsuri încercând să mai salveze ceva din casă, iar soţia lui a suferit un atac de panică şi este încă internată la spital.

Mihai Voaideş, tatăl proprietarului: „Am dat să intru în casă, numai bine am dat să intru unde ştiam că sunt actele, dar am văzut că sunt luate şi când am dat să ies numai bine că m-a prins flacăra”.

Vecinii spun că bărbatul munceşte din greu să îşi întrețină copiii şi să îşi ajute părinții. Impresionaţi de necazul prin care trec cele cinci suflete, sătenii au sărit cu toții să dea o mână de ajutor.

Reporter: Se mai poate locui?

Constantin Popoaia, vecin: „Nu, nu. Îi ajută primăria la căminele sociale”.

Reporter: Cu ce îi ajutaţi?

Constantin Popoaia, vecin: „Cu munca şi poate cu un ban. Fiecare cu ce poate”.

Ioana Paşcău, rudă: „Este o familie într-un moment difícil cu doi copii. Familia e în etate au nevoie de un ajutor, mult, puțin, cât este fiecare să poată ajuta cu ceva. Nu se pot descurca singuri".

Copiii sunt fericiţi că au fost salvate cărţile pentru şcoală, dar vâlvătaia a mistuit hainele şi jucăriile.

Reporter: Ce ați mai reuşit să salvaţi?

Mihai Voaideş, fiul proprietarului: „Câteva haine, tableta şi telefonul şi cărţile de la şcoală”.

Reporter: De ce ești tu bucuros că s-a salvat?

Mihai Voaideş, fiul proprietarului: „Cărţile de la şcoală”.

Familia locuiește acum într-o garsonieră primită de la primărie, dar de dimineaţă şi până seara târziu trebăluiește printre ruinele carbonizate. Cu ajutorul vecinilor vor să cureţe locul, în speranţa că vor reuşi cu ajutorul semenilor să îşi ridice o nouă locuinţă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult