Târgurile de Crăciun, deschise în Cluj și Craiova. Reacțiile localnicilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Şi cum altfel dacă nu cu mii de luminiţe aprinse şi cu bradul împodobit, care completează peisajul de poveste. Sute de oameni strânşi la Cluj şi Craiova au admirat deja spectacolul strălucitor care o să dureze mai bine de o lună. Piaţa Unirii din Cluj Napoca a îmbrăcat straie de sărbătoare sub privirile a sute de oameni care au intrat deja în atmosfera de poveste a sărbătorilor de iarnă.
De-a dreptul încântaţi sunt cei mici, care şi-au pregătit lista pentru Moşul încă de pe-acum. Iar curioşii care caută idei de cadouri pentru cei dragi au luat cu asalt căsuţele din interiorul târgului.
Târgul de Crăciun vă fi deschis cinci săptămâni.
Mihai Oprean coordonator: "Prima săptămână vorbim de muzică, a doua săptămână ne concentrăm pe cei mici cu piese de teatru şi bineînţeles cu Moşul în piaţă. Continuăm cu o săptămână culinară cu multe poveşti despre mâncare şi tradiţie, avem o săptămână dedicată cadourilor şi una dedicată filmelor."
Este motiv de bucurie şi la Craiova, unde străzile au fost scăldate în lumini, decoraţiuni strălucitoare şi brazi împodobiţi. Nu au lipsit nici bucatele tradiționale sau vinul fiert. Târgul de Crăciun de la Craiova îşi închide porţile pe 7 ianuarie.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: cluj , craiova , craciun , targ de craciun , lumini
Dată publicare: 24-11-2018 08:10