Țăranii își vând acum marfa cu ajutorul Waze şi au POS. "Aşa brânză ca la Geta n-o văzut toată planeta"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Trei organizaţii redutabile le oferă acum şansa de a se moderniza şi a intra în afaceri digitale: producătorii agricoli vor fi semnalizaţi pe WAZE şi vor primi un POS, astfel încât clienţii să le poată plăti cu cardul. Primii fermieri înscrişi în program sunt din Mărginimea Sibiului. În Bucureşti şi Cluj-Napoca, în schimb, în sprijinul micilor producători din pieţe, au sărit aplicaţiile de livrări.
Aplicaţia WAZE a devenit un instrument indispensabil în maşină; nu ne ajută doar la orientare, ci indică şi gropi, ambuteiaje sau filtre ale poliţiei. Mai nou, pe hartă apar şi fermierii care vând la poartă legume proaspete sau preparate tradiţionale.
Chivuța Veștemean este printre primii producători care folosesc tehnologia ca să îşi vândă marfa.
Așa decurge dialogul dintre cumpărător și vânzător.
„Bună ziua, v-am găsit pe Waze. Ce vindeţi? De la zacuscă, murături, dulceţuri, siropuri, preparate pe care le avem în gospodărie. Acum am cules leurda şi o să facem un pesto de leurda cu seminţe de floarea soarelui."
La Râul Sadului, Ciprian Minea ne aşteaptă cu păstrăv proaspăt, brânză de burduf şi telemea.
Bărbatul îşi pune mari speranţe într-o păstrăvărie recent înfiinţată.
„Încă mişcă, acum I-am prins din bazin şi îi vindem la stradă, la piaţă la drum" spune Ciprian.
Chiar dacă lucrul cu POS-ul cere puţin antrenament, este convins că îi va şi aduce mai multe tranzacţii.
Ciprian Minea, producător local: „Poate să plătească cu cardul cine vrea, e simplu, mai sigur, mai safe. Se întâmplă să vină cineva să spună nu am bani cash? Da, ziceau nu am bani, am bani pe card. Şi nu mai cumpărau."
Vecina lui, Mihaela Vidrighin, a intrat şi ea în program.
Mihaela Vidrighin, producător local: „Ne-au oferit casă de marcat, POS şi sperăm să avem vânzări. Multă lume vrea să plătească cu card şi până acum nu aveam posibilitatea asta."
Raluca Nicolescu, director marketing companie soluții de plată: „Sunt semnalizaţi printr-un pin dedicat şi o scurtă prezentare, pentru a fi identificaţi cu uşurinţă direct în aplicaţie. Încurajăm şi alţi producători să se înscrie."
Asociaţia My Transilvania, care promovează micii producători locali de peste 20 de ani, este cea care i-a recomandat pe primii beneficiari ai sistemului.
„Aşa brânză ca la Geta n-o văzut toată planeta."
Programul de afişare a producătorilor pe WAZE şi dotarea lor cu POS-uri este deschis însă tuturor celor interesaţi.
Unde poți comanda din aplicație, direct de la piață
Ciprian Cismaru, Asociația My Transylvania: „El poate fi replicat oriunde unde producătorii sunt autentici și vând produse făcute la ei în gospodărie. Oamenii care stau în sate nu au timp să meargă la piaţă și faptul că ajungi la curtea lor e ceva, un ajutor mare și economisesc timp."
În ţară sunt şi alte platforme care au început să le întindă o mână de ajutor micilor producători. Cele de livrări - de exemplu - le preiau marfa din pieţe şi o duc cumpărătorilor acasă. În pieţele din Bucureşti au apărut chiar şi tarabe speciale pentru aceste aplicaţii.
Adrian Frăsineanu, reprezentant Eagricultor: „Noi le-am impus nişte standarde. Adică nu le putem oferi oamenilor din mediul online produse care au stat mai mult de o zi la tarabă pentru că îşi pierd prospeţime şi noi vrem să le oferim doar produse fresh." 150 de mici producători locali îşi vând acum marfa prin intermediul aplicaţiilor de livrări - deocamdată doar în Bucureşti şi Cluj. În zilele următoare, tarabe digitale vor fi înfiinţate şi în Braşov şi Constanța.