Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Spectacole-experiment în București. Măștile vor fi opționale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au început pregătirile pentru organizarea unor spectacole-experiment, după modele aplicate în străinătate. În Bucureşti, aceste evenimente se vor desfăşura la Teatrul Naţional şi la Operă, atât în interior, cât şi în exterior.

Sala mare a Teatrului Naţional din Bucureşti ar putea găzdui peste două săptămâni primul spectacol test din România.

Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara şi coordonatorul centrului unde s-a desfăşurat Maratonul vaccinării, face parte din echipa de lucru. A venit special la Bucureşti pentru a vedea capacitatea sălilor de spectacol şi fluxurile de intrare şi ieşire pentru public.

Cristian Oancea, manager al Spitalului Victor Babeș din Timișoara: „Credem că putem să facem foarte multe lucruri. În primul rând sala, vedeţi ce cubaj de aer are, în al doilea rând este foarte bine aerisită, în sensul în care curentul de aer intră pe o parte şi iese pe partea cealaltă. Din acest punct de vedere, nivelul de siguranţă este foarte bun! Pe de altă parte, vrem să lăsăm opţional purtatul măştii în interior.”

Iniţial, autorităţile doreau să le permită accesul în interior doar celor vaccinaţi, însă acum iau în calcul să includă şi persoanele nevaccinate sau pe cele care au trecut prin boală şi au anticorpi. Oricum, se vor organiza puncte de testare rapidă. Momentan se va juca doar în sala mare, care oricum nu va fi plină.

Cristian Oancea, manager al Spitalului Victor Babeș din Timișoara: „Esplanadă nu se poate face, că mergi cu liftul. E spaţiu închis, nearisit şi care ar putea să crească riscul de infectare.”

Cu aceleaşi măsuri sanitare, dar în aer liber, va avea loc un spectacol test şi la Opera Naţională din Bucureşti. Masca nu va fi obligatorie, iar autorităţile iau în calcul să asigure şi o zonă de terasă cu restaurant. Şi sala se va deschide, însă în ea vor păşi doar persoanele vaccinate.

În ambele cazuri, participanţii vor fi monitorizaţi.

Guvernul discută reluarea evenimentelor cu mii de participanţi chiar la finalul verii, în perioada, iulie-august. Până atunci, autorităţile speră că peste cinci milioane de persoane vor fi vaccinate. Un prim pas va fi reluarea evenimentelor mici, în săli de teatru cu câteva mii de spectatori.

În ţări precum Olanda sau Spania, autoritățile au organizat deja concerte-test cu aproape 5.000 de oameni, şi vaccinaţi şi nevaccinaţi. Primarul Emil Boc aşteaptă rezultatele experimentului de la Barcelona ca să încerce şi la Cluj ceva similar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult