Soția președintelui, la Oktoberfest, în Sibiu: ”În familia Iohannis se bea bere, cu plăcere”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe lângă licoarea amăruie, musafirii sunt ispitiți cu preparate delicioase, apoi sunt invitați la dans. Iar startul a fost unul promițător: s-a petrecut până târziu în noapte. Şi printre oaspeți s-a numărat și soția președintelui Klaus Iohannis.
Odată deschis primul butoi de bere, atmosfera bavareză s-a instalat în cortul uriaş de peste 2.000 de metri pătraţi din Piaţa Mare a Sibiului.
Şi cum au curs râuri de bere, cheful de distracţie nu a întârziat să apară. Iar petrecăreţii de toate vârstele s-au întrecut la capitolul dans.
Câteva doamne au fost colege de liceu şi, de ani de zile, se întâlnesc la Oktoberfest: ”Avem energie pentru încă o săptămână!"
La petrecere şi-a făcut apariţia şi soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, care a dansat alături de câţiva prieteni.
"Este un loc în care sibienii se simt foarte bine şi este foarte bine că se păstrează tradiţia şi spiritul german.În familia Iohannis se bea bere, cu plăcere!”, spune Carmen Iohannis.
După dans şi bere, foamea s-a făcut şi ea simţită, iar pofticioşii au avut de unde alege.
La festivalul care îşi închide porţile duminică, preţul unui pahar de bere porneşte de la 5 lei, iar pentru o porţie de mâncare delicioasă trebuie să scoateţi din buzuar cel puţin 25 de lei.