Sfântul Andrei, pelerinaj al luminii la Galați. Semnificația manifestării
Your browser doesn't support HTML5 video.
În ajun, la Galaţi, peste două sute de oameni au luat parte la un pelerinaj al luminii. Pe de altă parte, peste 800.000 de români și-au serbat onomastica.
Cu făclii aprinse în mâini, credincioșii, îmbrăcați în costume populare, au pornit pe străzile din Galați, pe un traseu menit să reconstituie, așa cum cere tradiția, călătoria Sfântului Apostol Andrei pe meleagurile noastre. "Este un pelerinaj al sufletelor spre lumina cea dătătoare de speranța. Atmosfera binecuvântată ne oferă prilejul de a duce mai departe tradiția care ne îndeamnă să trăim o viață în lumina faptelor bune", spune o tânără. Enoriasii, însoțiți și de studenți la teologie, s-au oprit în fața Catedralei Arhiepiscopale Dunărea de Jos și în față bisericii Seminarului Teologic. "Tinerii din Arhiepiscopia Dunării de Jos duc mai departe această tradiție frumoasă de a marsalui pe calea Domnească cu făclii în mâna, amintindu-se că Sfântul Apostol Andrei a poposit la noi în țară aducând lumina credintei", spune un student la Teologie. În fruntea credincioșilor s-a aflat Înalt Prea Sfințitul Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.
La final, oamenii s-au închinat la raclele în care se află moaștele Sfântului Andrei și cele ale Sfântului Grigorie Decapolitul.