Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sesizarea Guvernului privind respingerea OUG pentru majorarea etapizată a alocaţiilor, discutată de CCR pe 24 septembrie

Curtea Constituţională va analiza pe 24 septembrie sesizarea Guvernului referitoare la actul normativ de respingere a OUG pentru modificarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează art. 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

În favoarea respingerii ordonanţei au votat 166 de deputaţi, 63 - împotrivă şi 29 s-au abţinut, informează Agerpres.

Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: "majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 - 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult