Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șeful interimar al spitalului Suceava: ”Degeaba avem echipamente, dacă nu știm să le îmbrăcăm”

Una dintre primele concluzii ale managerului interimar al Spitalului Județean Suceava, colonelul medic Daniel Derioiu, după evaluarea situației, este că ”degeaba avem echipamente, dacă nu știm să le îmbrăcăm”.

El a precizat că a început instructajul cu tot personalul medical de la spitalul din Suceava pentru folosirea corespunzătoare a echipamentelor de protecție.

”Am făcut o primă evaluare a Spitalului Județean și am pornit de la resursa umană, de la necesarul de materiale și schimbarea circuitelor epidemiologice, pentru a diminua contaminarea atât între personal, cât și între personal și pacienți. Am instituit o continuitate în zona operativă a spitalului și, cu ajutorul colegilor de la CBRN Huși am dezinfectat spațiile de circulație din curtea spitalului.

Am luat măsurile acestea pentru a întrerupe sau cel puțin pentru a diminua impactul contaminării, focarul acesta foarte activ de infecție, și am luat măsuri mai ferme ca să se poată dezinfecta și în interiorul spitalului conform indicațiilor medicilor epidemiologi care ne-au venit în sprijin. Am început instructajul cu tot personalul medical despre purtarea echipamentelor de protecție. Adică degeaba avem echipamente performante dacă nu știm să le îmbrăcăm, să le dezbrăcăm, să le purtăm... Suntem foarte vulnerabili la contaminare.” - a declarat colonelul medic Daniel Derioiu pentru postul public de radio, potrivit site-ului armatei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult