Se va putea plăti cu cardul în toate mijloacele de transport public din București
Astfel, STB a informat, într-un comunicat de presă, că a inițiat procedura de achiziție publică pentru achiziționarea serviciului de plată cu cardul bancar de tip contactless direct la validatoarele duale. Acestea urmează să fie instalate pe circa 1.000 de vehicule care nu sunt dotate cu astfel de echipamente.
Aparatele vor putea fi folosite de oricine are card bancar contacless, chiar dacă aceștia nu dețin un card de transport sau un titlu valabil de călătorie. De asemenea, plata se poate face direct cu telefonul mobil tip smartphone sau cu ceasul tip smartwatch, atât timp cât au atașat un card bancar.
„STB SA continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite călătorilor din zona metropolitană și implementează sistemul de plată a călătoriei cu cardul bancar contactless direct la validatoarele duale, asigurând astfel mai multă flexibilitate călătorilor în deplasările lor zilnice. Totodată, această modalitate de plată va reduce costurile societății printr-o gestionare eficientă a centrelor de vânzare din rețeaua STB SA”, a declarat Adrian CRIȚ, Director General STB SA.