Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Școala unde copiii nu au de rezolvat teme. Ce se întâmplă în clasele ''step by step''

Your browser doesn't support HTML5 video.

Într-un sistem de învățământ incapabil să se adapteze nevoilor actuale, o alternativă educațională ne arată că școala poate fi și prietenoasă.

Se întâmplă în clasele ''step by step'', un sistem pe care îl regăsim tot mai mult la stat.

Aici, copiii din clasele primare nu primesc note sau calificative, aleg ce vor să lucreze pe parcursul unei zile și se corectează unii pe ceilalți. Educația de acest tip este cerută de tot mai mulți părinți, însă nu avem destui dascăli specializați.

La ''step by step'' ziua începe cu un moment prietenos. Un elev se așază pe "scaunul autorului" și le povestește colegilor ce a descoperit interesant în ultimul timp.

Colegii ascultă, pun întrebări sau vin cu completări.

Citește și
studenti profesori
Învățământul de stat ar putea fi blocat. Deficit tot mai mare de profesori

Ioana Tarău, învățătoare la Step by Step: "Până și cel mai timid copil ajunge să își dorească să fie pe acel scaun. Asta înseamnă că trebuie să povestească ce i s-a întâmplat, să interacționeze cu colegii, să răspundă întrebărilor."

Apoi, copiii se împart în centre de lucru, cum ar fi "arte", "matematică" sau "lectură". Programa școlară este la fel ca în sistemul tradițional, dar este predată altfel.

Fiecare copil își alege echipa în care vrea să lucreze, însă, de-a lungul unei zile, trebuie să treacă prin toate centrele.

Stau la școală până la ora 16, iar la clasa au două învățătoare.

Magda Cojocea, învățătoare la Step by Step: "Motivul pentru care se lucrează în două învățătoare e foarte simplu: copiii au nevoie să lucreze și să colaboreze în echipă, văzând un model".

La centrul de matematică, elevii se corectează între ei.

Elevă: "Spunem care a fost calculul și ne uităm la acest rezultat, încercăm să vedem dacă sunt aceleași, dacă nu, să vedem cine a greșit și unde a greșit".

Magda Cojocea, învățătoare la Step by Step: "Avem un caiet de evaluare în care, pe competențe, în dreptul fiecărui copil putem să facem observații sau putem pur și simplu să bifăm că o anumită competență a fost achiziționată".

Pentru acasă, copiii nu au de rezolvat teme, ca în sistemul tradițional, ci sunt încurajați să citească.

Puțini știu că educația Step by Step, dezvoltată prima dată în Statele Unite, a fost implementată în sistemul nostru acum 20 de ani.

Reporter: De ce nu sunt mai multe clase de step by step? Marina Manea, purtător de cuvânt al ISMB: ”Știți foarte bine că la Step by Step există 2 învățători, așadar două norme didactice".

Adică mai multe salarii de plătit. În plus, ministerul nu le achită dascălilor cursurile de specializare.

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult