Sătui de indiferența autorităților, localnicii unei comune din Maramureș au betonat un drum de peste un km
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oamenii fac aceste lucruri chiar dacă, în trecut, alți români care au acționat la fel s-au trezit amenințați de autorități cu amenzi.
Lucrările pe drumul care leagă satele Trestia şi Ciocotis au fost începute în urmă cu o săptămână.
Oamenii spun că au cerut ajutorul primăriei înainte de a se apuca de treabă, dar în zadar.
Localnic: "Am cerut bani pentru plasă şi nu ne-au sprijinit, au spus că nu au bani şi aşa am continuat noi. Toată lumea îl foloseşte, ori că merge după fân, după ciuperci, pentru că-i mult mai aproape."
Aşa că au adunat bani pentru materialele necesare - în total 9.000 de lei.
VASILE GIURGIU, PRIMARUL COMUNEI CERNEŞTI: "În şedinţa de consiliu local s-a cerut 6000 lei să se cumpere plase, iar consilierii nu au fost de acord având în vedere că avem drumuri mai rele în comună."
Nemulţumit, la un gest asemănător a recurs şi un bărbat din judeţul Gorj. S-a apucat de unul singur să peticească gropile apărute pe drumul din satul în care locuieşte, cu toate că a fost avertizat de autorităţi ca va fi amendat în cazul în care nu se opreşte.
Atunci, sătenii au fost asiguraţi că şoseaua va fi asfaltata după ce vor fi gata lucrările pentru reţeaua de canalizare. Însă toate au rămas la stadiul de promisiuni.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 24-07-2018 09:11