S-au semnat actele pentru un tronson din autostrada Sibiu- Făgăraș. În câți ani vom avea legături între marile orașe
Your browser doesn't support HTML5 video.
Până vom putea circula pe acest segment ar mai putea dura însă 4 ani. Autostrada care va lega Sibiul de Brașov se va numi A13.
După ani de tergiversări, la Ministerul Transporturilor a fost semnat primul contract, pentru un tronson de 17 km. Lucrările le va face un constructor din Turcia.
Este vorba despre tronsonul 3, care leagă localitățile Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus, adică zona în care începe urcarea pe Transfăgărășan. Deși lotul 4 a fost contestat, iar procedura ar mai putea dura, Ministrul Transporturilor promite că în aproximativ o lună va semna contractele pentru celelalte trei loturi, adică în total 68 de km de autostradă.
În documente, sunt prevăzuți un an pentru proiectare și trei pentru execuție. Iar planurile sunt ambițioase. Această bucată de autostradă între Sibiu și Făgăraș ar urma să continue ulterior până la Brașov și apoi chiar până la Bacău, peste Meridionali.
Peste 40 de ani vom avea autostrăzi măcar între marile orașeIonuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura: ”Pentru Făgăraș- Brașov mai stăm. Trebuie să fie scoase la licitație loturile, promisiuni au fost. Este în continuare această frustrare a brașovenilor și a celor din estul Transilvaniei, pentru că nu au și ei o legătură decentă la rețeaua de autostrăzi. O să aibă în curând. Și când zic curând, nu mai devreme de 4-5 ani de zile”.
Pentru moment, România abia ar atinge 1.000 de km de autostradă, odată cu inaugurarea unui tronson din Autostrada Transilvania, care ar urma să aibă loc în această toamnă. Dar la capitolul promisiuni stăm bine.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: ”Eu am spus că până la finalul anului viitor, adică 2023 și 2024, minimul de kilometri pe care să-l dăm în circulație să fie de 200. Eu vă asigur că până la finalul anului 2024 acest lucru se va întâmpla. Există un scenariu optimist să ajungem spre 300”.
În ultimii cinci ani, media a fost de 50 de km pe an. Dacă nu vom grăbi ritmul, abia în 40 de ani vom ajunge să avem 3.000 de km de autostradă, cât ar fi nevoie în total pentru a lega localitățile importante din țară.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Sibiu , autostrada , contract , fagaras
Dată publicare: 16-08-2023 19:53