S-a răsturnat cu scaunul cu rotile pe rampa improvizată instalată la școală. Explicația IȘJ Sibiu
Your browser doesn't support HTML5 video.
Elevul şi mama lui, care îl aduce zi de zi la liceu, sunt nevoiţi să folosească o improvizaţie care s-a răsturnat cu tot cu oameni. Revoltată de cele întâmplate, femeia se plânge că, deşi are legea de partea ei, autorităţile nu o ajuta. Au montat, ce-i drept, un dispozitiv electric, dar care nu îi este util.
Alexandru are 18 ani şi jumătate şi este elev în clasa a XII la un liceu din Sibiu. Suferă de tetrapareză spastică şi în fiecare dimineaţă mama lui îl duce la şcoală, într-un scaun cu rotile. Ca să ajungă în clasă, urcă pe o rampă de lemn, improvizată. Miercuri, cei doi au fost victimele unui accident.
Amândoi s-au rănit, iar femeia spune că l-a ţinut cu greu pe băiat ca să nu cadă cu capul de ciment. Mihaela Faghi, mama lui Alexandru: ”El termină în acest an, mai avem o săptămână de şcoală şi ghinionul a făcut să se întâmple acum chestia asta. Ideea e că vor veni şi alţi copii şi trebuie să le dăm o şansă şi celor în scaune cu rotile. Am luptat cu instituțiile statului, cu primăria, cu inspecţia socială, hârtii peste hârtii."
Legea obligă toate instituţiile publice să asigure rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Trotuarele înguste nu permit însă, peste tot, construirea unor asemenea pante.
Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu: ”Amplasarea unei asemenea rampe ar fi ocupat o mare parte din scară şi ar fi obstrucţionat circulaţia persoanelor pe acea porţiune. S-a achiziționat un scaun elevator pentru a ajuta accesul elevului în clădire.”
În România, conform statisticilor oficiale, trăiesc peste 800.000 de persoane cu dizabilităţi, iar un sfert dintre ei sunt dependenţi de căruciorul rulant.
Încă din 2006, avem o lege care ar trebui să le facă viaţa mai uşoară, dar nici acum mu a fost pusă integral în aplicare.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!