S-a deschis biserica de gheață de la Bâlea Lac. 75 de oameni pot încăpea în ea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
După ce s-a terminat slujba, oamenii au putut admira construcţia inedită. Biserica va fi deschisă până în luna martie sau aprilie, în funcţie de temperatura din zona Bâlea Lac.
Clădirea de gheaţă a fost ridicată de 25 de meşteri şi muncitori în numai două săptămâni. Iar întreaga slujba de sfinţire, ţinută la peste 2.000 de meri altitudine, i-a impresionat pe turişti.
"E în vârful muntelui în primul rând e un loc unde se simte o vibraţie deosebită, cel puţin noi am simţit lucrul ăsta."
"Este un simbol pentru mine, un act simbolic să se ţină într-un loc ca acesta, o biserică de gheaţă, o slujbă ecumenică cu religii diferite."
"Este un loc încărcat de spiritualitate, nu sunt pentru prima oară aici şi în fiecare an aştept cu emoţie ziua în care biserica de gheaţă este sfinţită. Faptul că sunt preoţi de multe confesiuni ne dă senzaţia că Dumezeu este aici cu noi."
Pe unul dintre pereţii de gheaţă tronează o scupltură în relief, care întruchipează Cina cea de taină cu Isus şi cei 12 apostoli. La ea s-a muncit timp de trei zile.
Eugen Petri, sculptor: "Fiecare apostol are expresia lui, diferită. Detaliile sunt foarte fin realizate, la mâini am pus şi pâinea şi bolul şi un pocal din care au băut vin."
Lăcaşul de cult poate găzdui 75 de persoane, iar cei care îşi doresc o pot rezerva pentru evenimente precum cununii, ori botezuri.
În centrul atenţiei a fost şi hotelul de gheaţă, aflat în apropiere. Dacă îşi doresc o experienţă polară, turiştii se pot caza în el sau în cele trei igluu-uri.
Accesul până la Bâlea Lac se face doar cu telecabina, de la Bâlea Casacadă, iar un drum dus-întors costă 60 de lei.