Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românii care ar putea ieși mai devreme la pensie, fără un stagiu complet de cotizare. Cine va beneficia de schimbarea legii

Mamele care au îndeplinit un stagiu minim de cotizare ar putea să iasă mai devreme la pensie, în funcție de numărul copiilor pe care i-au născut, potrivit unui proiect de lege depus la Senat săptămâna aceasta.

Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și au născut și crescut un copil până la vârsta de 16 ani ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu până la trei ani și jumătate, în funcție de numărul de copii, conform propunerii.

Se va schimba astfel condiția impusă în prezent pentru mamele care vor să se pensioneze mai devreme, anume de realizare a stagiului complet de cotizare. Iar intervalele de reducere a vârstei standard de pensionare vor fi majorate cu șase luni.

„Propunem ca de reducerea vârstei standard de pensionare cu un anumit număr de ani/luni să beneficieze femeile care au realizat stagiul minim de cotizare, deoarece acesta reprezintă perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. De asemenea, aritmetic vorbind, pentru o mamă cu 3-4 sau mai mulţi copii, este dificil de realizat stagiul complet contributiv! Practic, pentru mamele cu mulţi copii, norma nu este aplicabilă. Suplimentar, propunem modificarea numărului de ani/luni pentru reducerea vârstei standard de pensionare, acestea fiind majorate cu 6 luni. Măsura nu are impact bugetar pe termen scurt, dar are impact pozitiv asupra dinamicii demografice a României”, se arată în expunerea de motive.

În prezent, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult