România a trimis PNRR la Comisia Europeană. Ce reforme trebuie făcute pentru a primi 30 de miliarde de euro
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cu ei ar trebui să construim aproape 500 de kilometri de autostradă, sute de școli și creșe noi și să renovăm zeci de spitale.
Pentru a ne da banii însă, Comisia pune și condiții: Guvernul trebuie să facă reforme și să reducă din cheltuieli.
România a trimis planul de redresare după mai multe runde de negocieri la Bruxelles, dar și certuri în Parlament.
Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: ”Oameni buni, am trimis PNRR la Bruxelles, adică în sistemul info al Comisiei, la ora 15.30, am terminat de uploadat toate cele 240 de fișiere care înseamnă acum PNRR”.
În discuțiile cu oficialii Comisiei Europene, premierul Florin Cîțu a spus că este nevoie de fondurile europene pentru ca România să se dezvolte și să ”ardă etape”. Miza este uriașă.
Aflat într-o vizită în România, unul dintre oficialii Comisiei Europene a vorbit despre un plan ambițios pentru Uniune până în 2026.
Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene: ”Vom investi o sumă fără precedent - 1,8 trilioane de euro în repornirea economiilor noastre, dar și pentru facilitatea de redresare și reziliență”.
Din totalul de 29,2 miliarde de euro pe care România i-ar putea atrage de la Comisia Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență, mai bine de jumătate ar fi împrumuturi cu dobândă mică, iar restul - fonduri nerambursabile.
Trei mari sectoare ar urma să primească cele mai multe fonduri. Pentru transporturi sunt prevăzute 7,6 miliarde euro, educației i-ar reveni 3,6 miliarde euro, iar sănătății – 2,4 miliarde euro.
Romania și-a propus să facă 434 de kilometri de autostradă și să modernizeze alți 300 de kilometri de cale ferată. Ar vrea totodată să construiască 50 de școli și 130 de creșe, iar în domeniul sănătății promite Bruxelles-ului că va avea 30 de spitale extinse și renovate și mii de cabinete dotate modern.
Reformele trebuie începute anul acesta și finalizate până în 2026
În schimbul banilor de la Bruxelles, Guvernul român trebuie însă să facă reforme.
Pentru a primi banii de la Bruxelles, România s-a angajat că va reforma inclusiv sistemul de pensii. Asta ar însemna limitarea pensiilor speciale, dar și un nou mod de plată, bazat pe o formulă stabilă și pe o indexare automată.
Pe de altă parte, stagiile de cotizare și vârstele de pensionare ar rămâne aceleași. În privința bugetarilor, ar urma și aici să fie reforme, în sensul limitării creșterilor de salarii arbitrare pe viitor.
Bruxelles-ul a impus și alte condiții - de pildă, ca proiectele cu bani europeni să fie cât mai prietenoase cu mediul, iar administrația să fie digitalizată.
În plus, pentru ca banii să vină de la Comisie, România trebuie să înceapă chiar de anul acesta proiectele și să le termine până la finele lui 2026.
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , Comisia Europeana , PNRR , trimis
Dată publicare: 31-05-2021 18:24