Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Revelion 2018, în sufragerie. Focuri de artificii și meniu festiv, cu numai 250 de lei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Nicăieri nu-i ca acasă, şi-au spus cei mai mulţi dintre români, care au chefuit de Revelion în propriile sufragerii sau în ale prietenilor.

Au întins mese bogate, şi-au pus dorinţe, s-au îmbrăţişat la miezul nopţii şi au dansat până s-a făcut lumină. Cheltuiala a fost mică, iar atmosfera, pe gustul fiecăruia. La mii de kilometri distanţă, alţii au făcut plajă în ţările calde.

14 prieteni s-au bucurat de spectaculosul foc de artificii din Cluj chiar de la înălţime, pentru că au sărbătorit acasă. Totul a fost pregătit cu atenţie: de la amenajarea spaţiului cu mesaje personalizate, până la mâncare. Fiecare cuplu a plătit 250 de lei pentru meniu. Afară, târziu, în noapte, băieţii s-au încălzit în ciubăr, în timp ce fetele s-au pozat cu rezoluțiile pentru noul an, iar petrecerea s-a încheiat cu un adevărat concert karaoke.

Alt chef, altă masă, cu mâncare tradiţională: rulade, şniţele, chiftele, salata beouf dar şi prăjituri, însă n-au lipsit peştele, strugurii şi n-a fost urmă de pui, totul pentru un an cu noroc.

Anastasia s-a bucurat de primul Revelion din viaţa ei, alături de părinţi, în casă nouă. Toată lumea şi-a pus dorinţe la miezul nopţii, iar petrecerea s a încheiat cu... dragoste. 

Citește și
revelion club
Revelionul, în cluburi. Un tânăr a venit din Londra pentru a-și vedea iubita pe care a cunoscut-o online

Şi o familie din Alba Iulia a ales că anul acesta să stea acasă, însă nu au lipsit pregătirile. După ultima masă din 2017, a urmat o repriză de dans în sufragerie.

Cu o energie debordantă, şi 12 tineri din Botoşani au petrecut până în zori. Extrem de solicitant, nici dânsul El Meneaito nu a lipsit din coregrafiile celor ce au petrecut acasă, însă câteva domnişoare au fost norocoase: au dansat desculţe, pe covorul moale din sufragerie.

Tinerii au avut o regulă simplă: fiecare aduce de acasă ce vrea să mănânce şi să bea, plus încă o porţie. Petrecerea s-a încheiat în zorii zilei.

Mâncărurile am putea spune că au fost pozate într-un restaurant tradiţional, în seara de Revelion, însă chiar dacă nu vă vine să credeţi, o singură gospodină a reuşit să facă toate aceste bunătăţi. N-a lipsit curcanul bine rumenit, icrele de peşte, dar nici tortul personalizat. Aici s-a cheltuit o mie de lei de familie. 

Cei care n-au petrecut în familie, le-au urat la mulţi ani celor dragi de la mii de kilometri.

O tânără a ajuns în Maldive, pe insula Huura şi a fost pentru prima dată când a petrecut sărbătorile departe de casă. Pentru un Crăciun şi Revelion la 6800 km distanţă de casă a plătit 2300 de euro, însă a ciocnit cu cocos şi şi-a scris urarea pe nisipul fierbinte la 30 de grade, iar după plajă a privit artificiile noului an.

Şi în Marina Bay, în Singapore, românii au sărbătorit începutului noului an. Artificiile spectaculoase din oră în oră n-au fost umbrite nici măcar de ploaia torenţială, românii au considerat că va fi un an bogat.

38 de români, însă, se bucură şi la această oră tocmai în Caraibe, în croazieră, unde nu e doar o o petrecere, ci mai multe, pe acelaşi vas,  la etaje diferite, cu muzică live, iar pe parcursul zilei de astăzi vasul opreşte pe o insulă privată din Republica Dominicană, unde pe petrecăreţi îi asteaptă doar o zi de relaxare la plajă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult