Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reguli noi pentru azile. Nu vor mai putea fi afaceri cu profit. Multe centre ar putea fi închise

Your browser doesn't support HTML5 video.

Reguli noi pentru azile şi centrele pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Ministrul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de lege care îi vizează în special pe cei care administrează aceste cămine prin intermediul unor societăți comerciale.

Practic azilele nu vor mai putea fi afaceri cu profit, ci întreprinderi sociale, ceea ce ar putea duce la închiderea multor astfel de centre.

Potrivit Ministerului Muncii, în România funcționează acum 745 de cămine pentru persoane vârstnice. Dintre acestea peste 200 sunt societăți cu răspundere limitată, adică srl-uri iar jumătate funcționează doar în București și Ilfov. Prin modificările legii, aceste cămine trebuie să se transforme în întreprinderi sociale, iar administratorii vor fi obligați să reinvestească 90% din profit în dezvoltarea centrului.

Cerasela Măciucă, Asociaţia Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici: „Legea, în forma actuală dorește să elimine tot ce înseamnă acești operatori economici care au un anumit profil și ar dori ca tot ce se licențiază să se licențieze parte non-profit și anume asociații și fundații.”

Dacă legea va fi aprobată cei care sunt deja licenţiaţi vor putea funcționa sub aceeași formă, de SRL, până la expirarea licenței, care durează 5 ani. După aceea vor fi obligați să îşi ia licența pentru întreprindere socială.

Administratorii de cămine nu sunt de acord cu propunerea Ministerului Muncii.

Administrator cămin: „Suntem licențiați de aproape cinci ani, în mai anul viitor ne expiră licența. Suntem printre primii care putem transforma întreprinderea socială sau ONG. Nu o văd deloc bine, chiar nu văd cum am putea să ne descurcăm ca societate.”

Noua lege va aduce schimbări și în cazul furnizorilor privați de servicii sociale organizaţi cu PFA, care pot îngriji un bătrân în regim individual. Însă aceştia au nevoie de cursuri specializate şi autorizate. Autorităţile speră să convingă femeile care îngrijesc bătrâni în alte țări să se întoarcă acasă.

Georgiana Pascu, managerul Centrului de Resurse Juridice: „În accepțiunea legii îngrijitor la domiciliu este acea persoană formată și care vine și furnizează un serviciu de îngrijire la domiciliul persoanei în vârstă, ceea ce aduce acum legea nou este că îngrijitorul respectiv, pe PFA ar putea să ia acasă persoane în vârstă și aici noi considerăm că este o chestiune problematică.”

Ar putea fi o portiţă pentru centre clandestine. De asemenea, vor fi reviziuite şi criteriile de acreditare. Dacă până acum acreditarea se dădea pentru 1 an, apoi căminul putea să primească o licenţă, în noul proiect de lege, acreditarea va fi valabilă doar 3 luni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult