Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reducere de 50% a facturilor la energia electrică pentru zeci de mii de locuitori din zona Munților Apuseni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zeci de mii de locuitori din zona Munților Apuseni vor beneficia, în sfârșit, de reducerea de 50% a facturilor la energia electrică.

Ordonanța de guvern este dată încă din anul 1996, însă doar acum moții din 21 de localități din județul Alba vor primi facturile înjumătățite. Reducerea se va aplică retroactiv pentru cei care au depus cererile.

Peste 60.000 de locuitori din 21 de localități din județul Alba vor plăti facturile la energie electrică reduse de la sfârșitul lunii martie, spun autoritățile. La Zlatna au fost depuse 3.000 de cereri din partea oamenilor care sunt îndreptățiți să primească facturi la curent cu 50% mai mici.

Reporter: „Nu ați beneficiat până acum de reducerea de 50%?” Rodica Beca, localnică din Zlatna: „Nu. Și ne-ar bucura foarte mult, ne ajută foarte mult și ne bucură să obținem. Este un drept de care nu am beneficiat niciodată. Sunt multe cheltuieli”.

Localnică din Zlatna: „Facturile sunt mari, pensiile sunt mici. Eu sunt la pensie de boală și curentul și gazul și se adună. Am tot așteptat, dar nimica, nimica, acuma poate vine”. Reporter: „Cât vă vine factura la curent?” Localnică din Zlatna: „Așa, cam 100 de lei. Nu știu ce s-a întâmplat de nu a venit până acum”.

Localnică din Zlatna: „Ne-ar ajuta, că sunt mari, oricum, facturile. Se simte”.

Silviu Ponoran, primarul din Zlatna: „Ultima discuție pe care am avut-o pe Electrica Furnizare și Hidroelectrica, facturile vor veni cu 50% retroactiv de la 1 octombrie în toată zona moților. Peste 3.000 de proprietari de locuințe care depun aceste cereri îi ajută foarte mult, pentru că avem foarte mulți pensionați în zonă”.

Autoritățile din Alba au făcut mai multe demersuri în ultimele luni pentru a pune în practică cât mai repede această lege care îi ajută pe moți să obțină reducerea la facturi. Nicolae Albu, prefect de Alba: „Începînd cu sfîrșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, se va aplica reducerea retroactiv de la data primirii documentației conforme primite de la primărie. Este un ajutor important, o reducere a facturii cu 50%, care, din păcate, s-a aplicat cu întîrziere”.

Legea se aplică și în județele Bihor, Hunedoara și Cluj. De acestă reducere vor beneficia și cei din zona Deltei Dunării.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult