Reacțiile copiilor după ce au văzut ce cadouri a lăsat Moș Crăciun sub brad
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fetiţele şi băieţii l-au aşteptat emoţionaţi, apoi cei care au avut şansa să îl întâlnească l-au iscodit, fără teamă, despre viaţa lui şi i-au cotrobăit în sac. Când a plecat, totul părea doar un vis, însă pentru că au rămas în urmă jucării şi fotografii, toată puştimea a avut certitudinea că Moş Crăciun există. Şi au dreptate. Este în fiecare dintre noi.
Era deja târziu şi toţi copiii ar fi trebuit să fie deja la culcare, când Moş Crăciun a fost zărit înaintând cu greu prin viscol. În tot acest timp, cei mici îl pândeau cu o emoţie care nu poate fi retrăită.
Printre cei mai norocoşi copii se numără cei care au primit darurile chiar la Moş acasă, în Laponia. Moşul nu ştie, dar vă spunem noi. L-am filmat înainte de a pleca în lunga lui călătorie prin lume. Cei mici au putut să facă şi o plimbare cu renii.
Ajuns şi pe la noi, la Predeal, nu părea obosit şi chiar avea chef de vorbă. Puștii nu l-au lăsat să plece înainte să îi golească tot sacul. Şi ca să nu creadă cineva că totul a fost doar un vis, bătrânul şi-a făcut poze cu neîncrezătorii.
La un moment dat, bătrânelul s-a uitat pe geam, cu gândul să plece. Afară era o iarnă grea, aşa că a mai zăbovit pe canapea, împreună cu prichindeii.
În Poiana Braşov, bătrânelul n-a găsit uşa pe care trebuia să intre. Dar n-a stat pe gânduri şi a coborât de pe acoperiş, direct la geam.
Cum a intrat, copiii, iscoditori cum îi ştim, nu l-au slăbit cu întrebările. Bătrânul s-a fâstâcit un pic, dar a făcut faţă situaţiei. În urma lui, încăperile s-au umplut de jucării. Bucuria copiilor a fost aceeaşi, pretutindeni.
Însă momentul magic a fost cel al secundelor de dinaintea aflării cadoului.
Şi uite aşa, dragii Moşului, a mai trecut un Crăciun. Ceea ce ne rămâne mereu este bunătatea, care face cât toate minunile lumii.