Puteri lărgite pentru politiști în cazul violenței domestice. Cum pot fi apărate victimele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Măsurile sunt valabile 5 zile și nu mai e nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a-l îndepărta pe partenerul violent, așa cum se întampla până acum.
Anul trecut s-au înregistrat nu mai puțin de 35.000 de cazuri de violență domestică. În cele mai multe situații, victimele au reclamat că sunt bătute. Cu toate că numărul este uriaș, doar în 3500 de cazuri au fost emise, de către instanțele judecătorești, ordine de restricție.
Sute de femei din România trăiesc în fiecare zi cu teama că vor fi atacate de parteneri. Puține solicită ajutorul autorităților, în primul rând din cauza birocrației necesare, pentru a obține un ordin de restricție. Iar cele care o fac, totuși, așteaptă mult timp o decizie. În unele cazuri a fost prea târziu.
Victimă a violenței în familie:"Soțul este foarte violent, față de mine, cât și cu copiii. Agresează și copiii, consumă băuturi alcoolice în exces.” Reporter: V-ar fi ajutat un ordin de protecție? Victimă: ”Cred. Foarte mult."
De la finalul anului trecut, polițiștii au puterea de a oferi imediat protecție victimelor violenței domestice. 8 astfel de cazuri s-au înregistrat deja la Brăila.
Comisar șef Condruz Valentin-Dorin, inspector șef-adjunct IPJ Brăila: "Concluzia a fost că există un risc iminent asupra victimei, motiv pentru care a fost emis ordinul de protecție, iar măsura a fost îndepărtarea din locuință a agresorului, acesta supunându-se prevederilor legale."
Cms. șef Constantin-Adrian Glugă, comandant IPJ Brăila: "Evacuarea temporară a agresorului din locuință, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate. Reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună, obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victima, față de membrii familiei, ori față de reședința, locul de muncă sau uitatea de învățământ a persoanei protejate."
Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului gestionează zeci de situații limită, în fiecare județ din România. Numeroase femei agresate de parteneri nu știu că au dreptul să ceară ajutorul autorităților pentru a fi îndepărtați cei care le abuzează.
Simona Cimpoaie, director DPC Brăila: "Nu va fi nevoie să extragem victima, după caz și cu copiii, din locuință, așa cum s-a procedat până acum, existând posibilitatea că acel agresor să fie îndepărtat."
Polițiștii atrag atenția că încălcarea ordinului de protecție reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la o luna la un an. În utimii ani, multe femei au fost ucise de partenerii violenți, deși solicitaseră, disperate, uneori chiar și cu o zi înainte de tragedie, sprijinul autorităților.
Acesta nu a venit deloc sau, când a fost acordat, era deja prea târziu.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 04-01-2019 17:16