Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Protest cu 1.000 de oameni la Sidex Galați, după ce conducerea a anunțat cu cât vor fi mărite salariile

Your browser doesn't support HTML5 video.

E scandal la Combinatul Siderurgic de la Galaţi. Aproape o mie de muncitori au participat ieri la un protest spontan, nemulţumiţi de salarii.

Oamenii s-au adunat în faţa clădirii administrative, unde au spart câteva geamuri şi i-au obligat pe agenţii de pază să îi lase să intre. Înăuntru, însă, nu au avut cu cine discuta, pentru că niciunul dintre directori nu era la muncă.

Aproape o mie de oameni s-au adunat la poarta combinatului şi au pornit spre clădirea în care se află birourile directorilor. Acolo au continuat huiduielile şi scandările, iar câteva geamuri de la intrare au fost sparte.

Nemulţumirile muncitorilor de pe platforma siderurgică vin pe fondul negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă, care ar fi trebui să se încheie pe 15 ianuarie. Discuţiile au fost, însă, amânate, pentru că oamenii cer lefuri mai mari cu 20%, iar patronatul nu a oferit mai mult de 50 de lei, în sumă fixă, la fiecare salariu. Supăraţi, siderurgiştii le-au cerut socoteala liderilor de sindicat.

Pentru că nu au avut cu cine să stea de vorbă în clădirea administrativă, muncitorii au renunţat la protest. Ei au ameninţat, totuşi, că se vor întoarce peste câteva zile, când vor avea loc noi întâlniri pentru negocieri.

Reprezentanţii administraţiei combinatului au refuzat să comenteze incidentele, dar au anunţat, printr-un comunicat, că vor continua dialogul cu partenerii sociali "pentru a se asigura deopotrivă sustenabilitatea Combinatului dar și viitorul slujbelor, în noua realitate economică".

În tot combinatul mai lucrează, în prezent, mai puţin de 6.000 de oameni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult