Proiect prin care Poliţia poate aplica sancţiuni pe baza înregistrărilor video de la camerele de bord ale autoturismelor
Iniţiativa propune, totodată, modificarea Codului penal astfel încât să fie descurajată falsificarea unei înregistrări prin contrafacere, alterare sau omisiunea unor date sau împrejurări, conform News.ro.
„În ultimul timp, foarte mulţi conducători auto îşi montează camere de bord şi înregistrează abateri de la regulile rutiere. Indisciplina în trafic este una dintre cauzele majore ale producerii accidentelor. Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate pe străzi. Potrivit datelor strânse până la finalul lunii septembrie, peste 1.200 de români şi-au pierdut viaţa în acest an, în mai bine de 3.500 de accidente. Proiectul depus astăzi va îmbunătăţi siguranţa rutieră şi disciplina în trafic, vom putea da cu toţii o mână de ajutor pentru ca tot mai mulţi participanţi la trafic să respecte regulile. Acest model funcţionează şi în Marea Britanie”, a declarat deputatul USR Mihai Botez, conform sursei citate.
Proiectul modifică OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul redefinirii „mijlocului video” ca fiind „dispozitiv folosit de participantul la trafic sau de autorităţile administraţiei publice locale, chiar dacă nu este certificat, omologat şi verificat metrologic, care produce o înregistrare video prin intermediul căreia se atestă desfăşurarea unui eveniment, şi cu ajutorul căreia se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie”.
De asemenea, iniţiativa introduce un nou alineat la art. 109, potrivit căruia „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace video folosite de participanții la trafic ori de autoritățile administrației publice locale, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat ı̂n săvârșirea contravenției, consemnându-se aceasta ı̂n procesul verbal de constatare a contravenției. Pentru constatarea contravenţiei este necesară şi declarația pe propria răspundere a participantului la trafic asupra faptelor ce constituie contravenții și asupra autenticității și veridicității ı̂nregistrării video furnizate de către acesta”.
Proiectul modifică şi Codul penal în sensul ca infracţiunea de falsificare a unei înregistrări să se refere nu doar la înregistrările tehnice, realizate în tot sau în parte, în mod automat, cu dispozitive tehnice omologate.
„România a rămas statul membru al Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată a accidentelor mortale pe şosele: 85 de decese la un milion de locuitori, faţă de media europeană de 42 de decese la un milion de locuitori. Starea drumurilor, aglomeraţia din trafic, dar mai ales nerespectarea regulilor de circulaţie, deopotrivă de către participanţii la trafic, cât şi de pietoni, reprezintă principalele cauze ale producerii accidentelor grave. Nu puţine sunt cazurile în care încălcarea cu intenţie sau din culpă a regulilor de circulaţie a dus la producerea unor accidente grave, iar determinarea persoanei vinovate a fost dificil de realizat în lipsa constatării directe a poliţistului rutier sau a prezenţei unor martori la locul şi în momentul producerii incidentului din trafic. Multe încălcări ale regulilor de circulaţie sunt surprinse de camerele de bord ale participanţilor la trafic, dar înregistrările nu pot fi folosite de poliţiştii rutieri ca bază pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea de sancţiuni”, conchide sursa menţionată.