Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prima zi de înscriere la grădinițele de stat. Ce nu au voie să ceară directorii instituțiilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

După modelul deja consacrat, apar noi abuzuri legate de felul în care sunt selectaţi candidaţii la grupa mică. În prima zi de înscriere din sistemul public, unii părinţi au fost întorşi din drum de directori care au interpretat legea după bunul plac.

De pildă, ''nu vă înscriem copilul la grădiniţă fără adeverinţe pe care să apară ce venituri aveţi." Au existat însă şi situaţii fericite, în care solicitările au fost validate în doar câteva minute.

Aşa începe orice "candidatură" la statutul de preşcolar: cu răsfoirea actelor. Un director e printre puţinii care nu cer celebrul dosar cu şină. Completează fişele după cum spune legea: direct în sistemul online, iar părintele pleacă rapid la serviciu.

Ileana Ionescu, director grădiniță: ”Prima zi a debutat cu un număr mare de cereri, sunt puţine locuri. De obicei, părinţii de la grupa mică sunt un pic stresaţi cu înscrierea.”

Pe cerere pot fi trecute până la trei opţiuni. Înscrierea are două etape, aşa că cei respinşi la prima grădiniţă pot fi redistribuiţi la următoarele. Dacă sunt mai mulţi candidaţi decât locuri, au prioritate cazurile vulnerabile.

Citește și
bunica sofia
Răsturnare de situație în cazul bătrânei de 83 de ani, concediată de la grădiniță
Grădinițele pot elabora criterii specifice de departajare

 

Deşi grădiniţele pot elabora, cu acordul inspectoratului şcolar, aşa numitele criterii specifice de departajare, ele nu pot depăşi limita legii. Nu vi se poate cere ca cel mic să nu mai poarte scutec, să se descurce singur la masa ori să nu plângă după mama. Atenţie şi la acte! Trebuie să duceţi o adeverinţă de salariat, nu una pe care să fie trecute veniturile.

Asta deoarece normele de confidenţialitate GDPR interzic aflarea acestor detalii, care pot da naştere unor suspiciuni de selecţie incorectă.

Prof. Ioana Mihaela Neacșu, Inspectoratul Școlar General:  ”Ne dorim ca aceste criterii să fie nediscriminatorii şi nu vom tolera aşa ceva. Deşi noi am încercat să ne asigurăm că aceste practici sunt istorie în unităţile din Bucureşti, eu sper să le aflăm.”

În acest exemplu din Bucureşti, directorul cere nu doar veniturile în clar, ci şi o copie după carnetul de vaccinări. Şi în această unitate avem un abuz, de vreme ce se cere prezenta ambilor părinţi la depunerea actelor. Iar la Timişoara, directorul încalcă legea pentru că refuză primirea cererilor de la copii care nu fac 3 ani până la 31 august. Normele spun clar: pot fi primiţi şi copiii peste 2 ani, în limita locurilor. Tocmai aceste informaţii false îi fac pe unii părinţi să meargă direct la privat.

Câştigătorii loteriei înscrierii la grădiniţele publice vor fi anunţaţi pe 18 iunie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult