Postul Paștelui. Preot, mesaj despre importanța ”celor 5 simțuri”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Credincioşii se vor abţine de la bucatele "de frupt" sau "de dulce", adică de la orice alimente de origine animală. Şi cel mai greu, după cum spun şi preoţii, va fi să se împace cu toată lumea şi să-şi iubească semenii ca pe fii ai lui Iisus Hristos. Duminică a fost Lăsata Secului la brânză, adică ultima zi în care s-au mâncat lactate şi ouă.
În ultima zi de duminică, dinainte de postul cel mare, ortodocşii au avut voie să pună pe masă lapte, ouă şi brânză. Pentru ultima oară, până la Paşti.
Sărbătoarea e numită Lăsatul de Sec. Între această zi şi Înviere vor mai fi doar două zile cu dezlegare la pește. De Buna Vestire şi de Florii. Creştinii care ţin post s-au pregătit fiecare după cum a înţeles. Unii vor sacrifica dorinţele trupului. Alţii vor renunţa la supărări şi orgoliu.
Lăsată Secului este prilej de reconciliere. Ne cerem iertare, ne strângem în braţe şi punem capăt oricărui conflict ca să intrăm împăcaţi cu toată lumea în postul mare. Cele 40 de zile sunt, din punct de vedere religios, un examen. Dar proba de voinţă nu e în primul rând a trupului, ci a spiritului. Poţi să mănânci o căruţă de mere şi zece saci de cartofi, dacă faci rău, priveşti cu invidie sau îi minţi pe cei din jur. Fie că îi cunoşti sau nu.
Preot: ”Ar trebui să fie un post al celor cinci simţuri, pentru că păcatul intră în sufletul omului, în viaţa omului, prin toate cele cinci simţuri. Ar trebui să fie un post al minţii, un post al gândurilor şi un post al inimii, pentru că Mântuitorul ne arată că nu ceea ce intra în gură spurcă pe om, ci mai ales ceea ce iese.”
Pentru cine se teme că va trece şi postul până găseşte ingredientele, există şi variante mai simple.
Bucătar: ”Avem o tocăniţă de ciuperci făcută cu ceapă, usturoi şi multă verdeaţă. Avem o varză, tot de post, cu mărar. Vreo două ore trebuie ţinută la foc să se facă şi atunci românul sigur va uita de carne.”
Nu uitaţi că mâncarea de post nu e neapărat ieftină, dacă vreţi varietate şi echilibru. Până pe 28 aprilie, când cade Paştele, ar putea fi greu încercat şi portofelul.