Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Piaţa muncii din România, tot mai atractivă pentru străini. Un mare atu: internetul de mare viteză

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu una dintre cele mai mari viteze la internet, piaţa muncii din România devine din ce în ce mai atractivă pentru străini.

Firmele de call-center IT sau cele de contabilitate din ţara noastră au câştigat proiecte importante în fața unor companii din Bulgaria, Ungaria sau India, chiar şi pe timp de pandemie. Străinii preferă să lucreze cu angajaţii români, pentru că sunt flexibili, responsabili şi, nu în ultimul rând, cer mai puţini bani.

Lunile de pandemie au venit cu şi mai multe proiecte externe pentru o companie de call-center din Cluj-Napoca. Cei peste 80 de angajaţi oferă asistenţă pentru diverse probleme legate de produse şi livrări. Clienţii sunt din Norvegia, Germania, Elveţia, Maroc sau Arabia Saudită.

Simina Fodor, director general al unei companii de call-center: „Pandemia pentru call-center a avut un scenariu destul de pozitiv. Cum avem mulţi clienţi în e-commerce, bineînţeles că numărul clienţilor au crescut până la 99 la sută”.

La fel de bine stau lucrurile şi în Capitală, unde activează cele mai multe firme din domeniul call-centerelor. Pentru a face faţă proiectelor, o companie a angajat peste 200 de persoane în lunile de pandemie.

Iar datele oferite de platformele de anunţuri confirmă acest lucru. În primele trei săptămâni ale acestui an, sectorul telecom şi cel de call-center au scos pe piaţa cele mai multe locuri de muncă: peste 4 mii. Potrivit studiilor, angajaţii acestor departamente câştigă, în medie, aproape 2.500 de lei net pe lună. Bogdan Badea, CEO eJobs România: „Companiile de call center din România au câştigat foarte multe contracte în fata companiilor din India sau companiilor unde internetul, din păcate, nu este cel mai mare atu”.

Şi firmele de IT merg bine. Ancu este managerul unei companii din Bucureşti care dezvoltă aplicaţii mobile în sectorul bancar sau medical pentru clienţi din Elveţia, Austria, Statele Unite sau Emiratele Arabe Unite.

Radu Ancu, managerul unei companii de IT: „Sunt două procese care au fost accelerate de pandemie, digitalitalizarea şi lucrul de acasă, ceea ce a dus la procentul de cereri din străinătate să fie din ce în ce mai mare. Astfel că după evaluarea noastră avem cam cu 20-30% cereri în ultimele luni ale pandemie din străinătate decât aveam înainte”.

Ștefan Morcov, partener de afaceri într-o companie de IT: „Am avut o creştere destul de serioasă şi în România şi în Vest, în soluţii de colaborare la distanţă, în soluţii de comerţ electronic pentru bănci, evaluarea clienţilor la distanţă”.

Şi costurile mici cu forţa de muncă îi fac pe străini să aleagă contracte din România.

Aida Chivu, specialist în resurse umane: „Au contace flexibile, costurile sunt destul de reduse şi sunt responsabili”.

Potrivit unui clasament internaţional, România ocupa locul trei în topul celor mai bune țări în care poţi lucra de acasă. Țara noastră a obținut această poziție pe baza costului scăzut al vieții și a internetului ieftin, dar de mare viteză. Clasamentul este condus de Canada, iar Marea Britanie ocupă poziția a doua.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult