Peste 60% dintre victimele violenței domestice au fost abuzate economic. „Abuzul intervine atunci când intervine frica”
Your browser doesn't support HTML5 video.
În primul rând, trebuie să conștientizeze victima că are această problemă, sunt de părere specialiștii.
Potrivit studiului realizat de ANAIS, o asociație care militează pentru respectarea drepturilor femeilor, cea mai comună formă de violență economică este reproșul legat de cumpărarea unor bunuri.
Fatma Yzmail a trecut prin ceea ce specialiștii numesc un abuz economic și povestește că nu a fost ușor să realizeze acest lucru, iar în final să se despartă de partener.
Fatma Yzmail, militantă pentru drepturile femeilor: „Îmi place să zic că sunt suma mâinilor întinse către mine. Se spune că o victimă pleacă și revine într-o relație de la 5 până la 9 ori. Da, a fost foarte greu pentru că rezultatele deciziei mele afectau și proprii copii”.
Potrivit Studiului, realizat în interiorul asociației, 60% dintre femeile între 20 și 57 de ani au fost împedicate să aibă acces la banii lor sau la conturile comune. 52% au fost constrânse să îi dea partenerului voie să le ia banii, iar 45% au fost împedicate să obțină sau să și utilizeze cardurile bancare. Situația a fost analizată în zona București-Ilfov, însă din păcate reprezintă o problemă la nivelul întregii țări.
Elena Trifan, cercetător: „Cea mai comună formă de violență economică este aceea de limitare la resursele financiare. Asta înseamnă că nu pot să își folosească resursele comune ale familiei pentru a-și achiziționa bunuri”.
Violența economică poate fi, însă, doar o picătură pentru că de obicei vine la pachet cu alte forme de abuz.
Carmen Nemeş, președintele Asociației ANAIS: „Începe cu violența verbală, psihologică, economică, socială, și în formele cele mai grave toate duc către violența fizică sau sexuală. Abuzul intervine atunci când intervine frica, intervine presiunea, scade stima de sine, e nefericită, plânge, cere ajutor”.
Abuzul economic este tradus și prin împiedicarea femeilor de a merge la muncă sau de a avea un cont de economii.