Pelerinajul la Catedrala Mântuirii Neamului continuă. „Am simțit că plutesc, că zbor!”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Patriarhia Română a anunţat că duminică, aproximativ 50.000 de oameni au venit din toată ţara, special pentru sfinţirea bisericii. Peste o sută dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ore de aşteptare în frig.
Și luni, după ce s-a săvârşit Sfânta Liturghie în noua Catedrală, oamenii s-au aşezat rând pe rând la coadă şi au aşteptat să se închine în altar. Impresionanţi până la lacrimi, credincioşii au aşteptat în linişte să trăiască un moment unic în viaţa lor.
Şi afară, oamenii au format o coadă impresionantă până la ieşirea din curtea Catedralei. Cei care şi-au lăsat rudele şi prietenii acasă fotografiază şi transmit în direct cu telefoanele ceea ce trăiesc aici.
În noaptea de duminică spre luni, la miezul nopţii, în curtea bisericii erau sute de oameni care aşteptau să intre în Sfântul Altar. Mânaţi de o credinţă puternică, mulţi au venit de departe şi au îndurat frigul, convinşi că acest pelerinaj le este de mare folos duhovnicesc.
Credincioasă: „Am pierdut două trenuri, până ajungem acasă la Suceava e mult, dar nu am ratat şansa de a vedea ceva unic pentru prima dată şi pentru totdeauna."
Mamă: „Este o senzaţie foarte realistică şi e foarte spectaculoasă. Şi o linişte sufletească. Este ceva special.”
Reporter: „Ce aţi simţit?” Credincioasă: „Am simţit că plutesc, că zbor!"
Duminică, slujba de sfinţire, oficiată atât în limba română, cât şi în greacă, a fost ţinută de Sfântul Sinod, adică mitropoliţii din toate regiunile României, în frunte cu Patriarhul Daniel şi invitatul special al evenimentului, Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului.
Patriarhia estimează că peste 3 ani ar urma să fie sfinţite picturile, iar întregul proiect o să fie încheiat în 2024.
Sfântul Sinod, adică mitropoliţii din toate regiunile României, în frunte cu Patriarhul Daniel şi invitatul special al evenimentului, Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului, au participat la slujba de sfinţire. Înalţii prelaţi au intrat pentru prima dată în altarul catedralei, unde au spălat şi au pecetluit sfânta masă.
În actul de sfinţire sunt menţionate şi autorităţile care au contribuit financiar la construcţie, Guvernul şi Primăria Capitalei. Reprezentanţii acestora au participat la slujbă, înăuntru, iar oamenii de rând au stat afară. Şi în interior a fost însă extrem de frig.
Prima persoană care a plecat a fost premierul Viorica Dancila:
Reporter: „Ce înseamnă pentru dumneavoastră realizarea acestui proiect?” Dăncilă: „Realizarea românilor şi a României. Un proiect, un monument.” Reporter: „Mulţi români se întreabă când vor fi investiţii pe măsură şi în spitale?” Dăncilă: „Este un eveniment deosebit, haideţi să vorbim despre acest eveniment".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: slujbe , enoriasi , incidente , catedrala mântuirii neamului
Dată publicare: 26-11-2018 12:26