Părinții care postează imagini cu propriii copii goi pe Internet riscă dosar penal
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oricât de bine intenţionaţi aţi fi, unele imagini pot fi încadrate la nuditate infantilă, iar asta se poate sfârşi cu un dosar penal.
Facebook, de exemplu, consideră sprijin sau participare la exploatarea sexuală a copiilor inclusiv "sfârcurile feminine neacoperite în cazul copiilor de peste 3 ani" sau "lipsa hainelor între gât şi genunchi în cazul copiilor de peste 3 ani".
Adică exact modul în care unii părinţi îşi fotografiază copiii la plajă, fără să realizeze consecinţele.
Unele fotografii sunt şterse automat de către aplicaţie. Altele, considerate mai explicite şi susceptibile de nuditate sau pornografie infantilă sunt raportate Centrului American pentru Copii dispăruţi şi exploataţi. Sesizările sunt trimise Europolului, pentru cazurile europene, iar Europol le direcţionează fiecărei ţări în parte.
Ofițer DCCO: „Părinţii trebuie să înţeleagă că o poză pe care ei o consideră inocentă poate să fie probă într-un dosar penal, iar ei să fie chemaţi la audieri, să dea explicaţii pentru fotografie. Noi primim foarte multe sesizări de la colaboratorii internaţionali, iar în funcţie de gravitate se întocmesc dosare penale.”
„Foarte multe" înseamnă zeci de mii de cazuri care ajung anual doar pe mâinile poliţiştilor români. Aceştia le documentează, le triază iar apoi le încadrează.
Specialiștii din domeniu estimează că până la împlinirea vârstei de 5 ani, părinţii postează aproximativ 1.500 de poze cu copiii lor. În aceste condiţii, este îngrijorător faptul că 85% dintre cei care îşi expun copiii nu verifică nici măcar o dată pe an setările de confidenţialitate. Adică nu ştiu cine poate să păstreze, vadă sau redistribui acele poze.
Cel mai mare risc este că aceste fotografii să ajungă pe mâinile pedofililor. Tocmai de aceea, numeroase organizaţii pentru protecţia copilului şi-au îndreptat direcţia spre campanii menite să-i facă pe părinţi să se gândească de două ori înainte să publice poze cu cei mici.