Panică într-un bloc, după ce un bărbat a pus 20 de ardei iuți în cuptorul cu microunde
Potrivit Vremea Nouă, pentru că în bloc nu se mai putea respira, oamenii au cerut ajutorul celor de la ISU Vaslui, care au intervenit cu două autospeciale.
Imediat, pompierii au descoperit ce se întâmplase: un bărbat pusese mai mulți ardei iuți în cuptorul cu microunde, probabil cu scopul de a-i usca.
”S-a intervenit cu două autospeciale după ce am fost sesizați asupra faptul că în casa scării H a blocului 321 de pe strada Podurilor se simte un miros iritant, înțepător. In momentul când colegii meu au ajuns acolo, o parte dintre locatarii scării se autoevacuaseră. S-au făcut măsurători ale gazelor însă toate au ieșit in parametri normali.
La etajul patru, într-un apartament, au găsit sursa și anume un cetățean, proprietarul apartamentului respectiv, a pus aproximativ 20 de ardei iuți la copt în cuptorul cu microunde. Probabil intamplarea este de râs pentru mulți dintre noi, dar credeți-mă că toți cei care erau acolo plângeau. Colegii mei au fost nevoiți să intervină cu măștile. Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, conform sursei citate.