O nouă șansă la fericire pentru un băiețel de 5 ani, cu brațele paralizate. Reacția tatălui
Your browser doesn't support HTML5 video.
În ajutorul lui au venit doi tineri studenţi care au proiectat şi construit - special pentru el - o proteză robotică.
Max are cinci ani şi, deşi arată că mai toţi copiii de vârsta lui, în urmă cu ceva timp o boală foarte rară i-a afectat braţele, care sunt acum aproape paralizate de la umăr în jos. Nu poate să le îndoaie, însă a primit un ajutor nesperat sub forma unor proteze robotice.
Braţele robotice au fost create de doi studenţi de la Universitatea din California, pe parcursul a câteva săptămâni.
Inginer: „Am vrut să vedem dacă reuşim să-i facem viaţa mai uşoară.”
Și au reuşit. Max poate să facă acum multe dintre lucrurile care până de curând îi erau imposibile. Poate să se joace în siguranţă sau să mănânce singur îngheţata preferată. Pentru părinţii săi, cele două braţe robotice sunt o adevărată minune.
Tatăl copilului: „Sunt multe tipuri de proteze robotice, dar niciunul dintre ele nu ar fi funcţionat în situaţia lui. A fost aproape un miracol, nu ştiam cât de bine o să i se potrivească pentru că e doar un copil şi braţele lui au o formă specifică.” Tot dispozitivul a costat doar câteva sute de dolari şi, cel mai important, poate fi modificat cu uşurinţă, pe măsură ce băiatul creşte.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!