O nouă casă "Magic Home" deschisă la Iași. Povestea pensionarei care o administrează
Your browser doesn't support HTML5 video.
O nouă casă "Magic Home" şi-a deschis porţile pentru cei care, pe lângă lupta cu boala celor mici, dorm prin maşini sau în saloanele supraglomerate ale spitalelor.
La Spitalul de Copii din Iaşi sunt doar 70 de pături pentru aparţinători. Însă, în fiecare zi, în medie, 300-400 de părinţi stau cu copiii în spital iar unii dorm în pat lângă ei sau pe scaune. Noua casă Magic Home poate găzdui până la 20 de persoane în 6 dormitoare. Cei veniţi chiar şi de la sute de kilometri depărtare primesc cazare gratuită, după o programare prealabilă, hrană şi chiar transport la spital pentru ca părinţii să stea lângă copii, pe timp de zi.
O doamnă a venit din Brăila, împreună cu fiica, soţul ei şi cei doi nepoţi. Unul dintre aceştia, are 4 ani, iar anul trecut a fost diagnosticat cu leucemie. Au stat o perioadă cu chirie, însă costurile au fost prea ridicate. Acum au găsit sprijin cu ajutorul fundaţiei.
Stânuţa Nicolae, beneficiar: "Este un ajutor foarte mare să ai tot ce îţi trebuie: o bucătărie, o baie, o cameră, nu platim nimic, bănuţii se duc la copilaş."
Casa este administrată de o pensionară de 63 de ani. Povestea ei este emoţionantă: în urmă cu aproape 2 ani a ajuns să doarmă prin maşină sau pe scaunele din spital de la Spitalul Fundeni din Bucureşti, după ce şi nepotul ei a fost descoperit cu o boală gravă.
A făcut naveta 5 luni şi s-a chinuit în acest fel până a primit sprijin de la Magic Home. Din recunoștință, se ocupă de tot ce înseamnă aprovizionare, contracte, ţine legătura cu părinţii şi îi ajută cu cele necesare.
Doina Borcilă, administrator Magic Home: "Am stat la asociaţie în Bucureşti timp de 7 luni. A fost foarte greu, mergeam de la Iaşi în toiul nopţii, lăsăm ce aveam de lăsat şi ne întorceam în aceeaşi zi. Nu aveam unde să stăm, cazare nu-mi permiteam ca pensionară şi nici familia. Am dormit în maşină, pe holul spitalului, a fost greu 1 an şi 2 luni." Florența Ilie, coordonator proiect Magic Home: "Oamenii îşi pot găti, frigiderul e tot timpul plin, le putem deconta cheltuielile de transport, mâncare, medicamente. Astăzi avem capacitate maximă, toate camerele sunt ocupate. Sunt părinţi care stau în gară, pe bănci, în maşină, rolul acestei case e să-i ajute."
Vlad Voiculescu, fondator Magic Home: "Magic Home a pornit de la faptul că am auzit părinţi spunând: n-am bani de Bucureşti, de Iaşi, oameni de la ţară, din provincie care nu au bani de a merge în timp util cu copilul la spital. Toate costurile sunt suportate din donaţii şi până acum au fost investiţi aproape jumătate de milion de euro. E vorba de omenie şi cum ne tratăm unii pe alţii, mai ales când un părinte are un copil bolnav şi merge într-un oraş."
Magic Home Funcţionează în toate centrele mari de oncopediatrie din România: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Iaşi, dar şi în străinătate, în Austria, la Viena şi, în Republica Moldova, la Chişinău.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!