Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Sibiu trăieşte cu spaima că oricând ar putea fi ucisă de fostul ei iubit. Statul nu o ajută cu nimic

Your browser doesn't support HTML5 video.

O femeie din Sibiu trăieşte de peste un an cu spaima că oricând ar putea fi ucisă de fostul ei iubit, extrem de violent. Împotriva bărbatului au fost emise patru ordine de protecţie succesive, dar agresorul nu a fost deloc intimidat.

A continuat să intre în casa femeii, să distrugă lucruri şi să o ameninţe. Legea prevede pedepse aspre pentru cei care încalcă ordinele de protecţie dar, în cazul victimei din Sibiu, dosarul stă la Parchet de mai bine de un an. Procurorii spun că nu au suficiente probe.

Ileana mărturiseşte că viaţa ei s-a transformat într-un coşmar când a decis să se despartă de fostul iubit, un om foarte gelos. De atunci, individul o pândeşte, îi transmite mesaje de ameninţare şi chiar îi intră în casă, unde distruge totul.

„De un an şi jumătate nu ştiu ce e aia noapte dormita şi mă trezesc la fiecare zgomot în teroare pentru viaţa mea şi a copiilor”, spune Ileana.

Femeia a obţinut rând pe rând patru ordine de protecţie împotriva bărbatului, dar nici aşa nu a reuşit să îl ţină la distanţă. Agresorul a încălcat interdicţia şi, potrivit legii, pentru această faptă ar putea fi trimis direct după gratii, până la 5 ani. Numai că plângerea formulată de victimă sta la Parchet de mai bine de un an.

Ion Veștemean, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu: „La acel moment în care zice persoană vătămată că s-a încălcat ordinul, nu era niciun martor care să confirme sau să infirme cele susţinute de victimă.”

„Martor, cine să stea cu mine în casa să vadă că el intră peste mine în casă la 1 noaptea? Că nu doarme cu mine, vă daţi seama, de unde să scot un martor că aşa s-a întâmplat”, spune femeia.

Şefii Parchetului recunosc însă că, în decurs de un an, dosarul de încălcare a ordinului de protecţie a trecut pe la patru poliţişti şi doi procurori.

România are o lege care prevede monitorizarea agresorilor cu brăţări electronice, dar primele dispozitive vor fi disponibile abia în martie, anul viitor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult