Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din judeţul Neamţ, cu doi copii, au rămas pe drumuri, după ce un incendiu le-a distrus locuinţa

Your browser doesn't support HTML5 video.

O femeie din judeţul Neamţ şi cei doi copii pe care îi creşte singură au rămas pe drumuri, după ce un incendiu puternic le-a distrus locuinţa.

Acum, casa stă să se năruie şi familia are mare nevoie de ajutor ca s-o refacă din temelii. Vecinii le-au sărit în ajutor şi îi găzduiesc, dar aceste momente grele pot fi depăşite doar prin solidaritatea multor oameni cu suflet mare.

Incendiul a izbucnit joi la amiază, în Dumbravă Roşie, când prorpietara, o femeie de 37 de ani, plecase până la magazinul din sat să le cumpere ceva copiilor. A fost anunţată de o vecină sa îi arde casa şi când s-a întors i s-a făcut rău când a văzut vâlvătaia.

Proprietara: „Nu a durat mai mult de 10 minute şi casa ardea toată. Din cauza vântului s-a propagat foarte repede focul sub tabla. Practic am rămas pe drumuri”.

Vecinii au sărit cu mic, cu mare să ajute şi au salvat cât au putut din lucrurile din locuinţă, însă paguba este mare. Casa trebuie reconstruită.

Florentina Moşica, vecină: „Am intrat după ce s-a terminat cu flacăra şi am scos actele. După ce ne-au dat voie ISU, am scos mobilă, jucării, cărţi, textile, tot ce s-a putut salva”.

Acoperişul casei a fost distrus în totalitate, iar casa este de nelocuit. Vecinii spun că o vor ajuta pe proprietară şi pe copiii ei să se descurce mai departe.

Vecin: „Din păcate, asta e realitatea şi necazul vine la cei care sunt deja în necaz. Şi aşa se descurcau foarte greu. Găsise acum un loc de muncă, cu doi copii cu şcoală, cu nevoile care sunt zilnice. Casa e distrusă 50%, au rămas pereţii”.

Copilul cel mai mic, de șase ani,a ţinut neapărat să salveze un ursuleţ de pluș. Iar surioara lui, de şapte ani şi jumătate, este supărată că incendiul i-a distrus camera.

Reporter: „Ce cameră era aici?” Sophie, în camera distrusă: „Camera mea unde dormeam”. Reporter: „Acum unde dormi?” Sophie: „Pe la vecini”. Reporter: „Te ajută vecinii?” Sophie: „Da”. Reporter: „După ce îţi pare cel mai rău?” Sophie: „După jucării şi după pat”.

Pompierii spun că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Femeia şi cei doi copii sunt găzduiţi, deocamdată, de vecini, dar au mare nevoie de ajutor, în special materiale de construcţii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult